Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac.
Memorii La vremea lui, comunismul parea vesnic. Nu se intrevedeau solutii de iesire.
Pe cat am putut, mi-am amenajat mici spatii de libertate, inevitabil insa limitate si aflate sub supraveghere. Incepand din 1980, nu s-au mai facut nicaieri avansari in sistemul universitar.
Era o nedreptate flagranta, care, in ce ma priveste, se traducea si printr-o jena financiara permanenta. De la un an la altul, viata devenea tot mai complicata.
Incepand cu painea cea de toate zilele. Oamenii, asezati la cozi nesfarsite in fata magazinelor alimentare goale, asteptau sa se aduca ceva, orice.
Maica-mea descoperise la o coada «rezonabila» asa-zisii «carnati de bere», cam suspecti de felul lor, pe care ii imparteam cu cainele. Cainelui chiar ca-i placeau.
Evadam, pe cat posibil, din neplacuta realitate citind pe nerasuflate carti frantuzesti. Seara de seara, ascultam cu regularitate Vocea Americii.
Am putut urmari astfel filmul intreg al destramarii regimurilor comuniste in Polonia, Ungaria, Cehoslovacia… In presa romaneasca nu se sufla o vorba despre ceea ce se petrecea la doi pasi de noi, de jur imprejurul tarii. Romania parea imobila.
Pana intr-o zi, cand totul a explodat, cu o violenta neinchipuita. – Lucian Boia
Care informatii sunt adevarate? • O destinatie estivala in Imperiul Roma •Un oras ingropat timp… Vezi produsul >>
Cadoul care se daruieste de doua ori si se foloseste generatii intregi. Cartea este pe… Vezi produsul >>
Patruzeci de povestiri istorice pline de har si invataturi se adreseaza in primul rand elevilor… Vezi produsul >>
Pachetul contine titlurile: • Paffi. Puiul de dragon la scoala(28 pagini) •Paffi. Puiul de dragon… Vezi produsul >>
Pachetul contine titlurile: • Poveste de Craciun(96 pagini) • Oliver Twist (96 pagini) • Vechiul… Vezi produsul >>
Descopera micile aventuri din aceasta carticica distractiva. Cauta si gaseste autocolantele lipsa de la fiecare… Vezi produsul >>