Cum va place

Cum va place. Cronica de Teatru, Opera si Film Cum va place .
Sub aceasta replica „democratica” a lui Shakespeare se situeaza volumul de cronici pe care-l rasfoiesti. Democratica dar si elitista, fiindca am scris liber despre ce mi-a placut, asa cum mi-a placut, alegand spectacolele preferate din teatru, opera si film.
Adeseori cu entuziasmul lui Orlando care agata poeme de dragoste in copacii padurii din Arden… Unele eseuri au fost publicate in Revista 22 si Ziarul Metropolis, altele mi-au conturat rubrica de teatru Cum va place , difuzata la Radio Trinitas. […] Privind inapoi la calatoria mea in lumea scenei, inteleg de ce este imposibil sa dam un unic raspuns intrebarii: Ce este Teatrul?
Dar pentru mine Teatrul e secretul pe care Antoine de Saint-Exupery ni-l dezvaluie prin vocea Micului Print : „creer des liens”. Sa creezi legaturi: cu piesa, cu actorii, cu dramaturgii si scenografii, cu viziunea regizorului, cu spectatorii alaturi de care, chiar daca nu vezi acelasi lucru, inveti ceva esential: sa privesti in aceeasi directie.
Directe sau intermediate, manifeste sau subtile, explicite sau intuite, legaturile ne unifica cu ceilalti si cu noi insine. Si astfel, ne vindeca.
Poate nu intamplator, la vechii greci amfiteatrele erau uneori situate in incintele templelor inchinate zeului taumaturg Asclepios… Conexiunea intre ceea ce se petrece pe scena si ceea ce spectacolul declanseaza in noi apartine Miracolului. O intalnire pluristratificata care, poate paradoxal, inlatura valurile aparentelor, reducandu-ne la esenta, ajutandu-ne sa ne vedem asa cum suntem, in deplina sinceritate.
Spectatori si actori, suntem impreuna responsabili fata de intalnirea care se poate produce sau nu. Conditia fundamentala a teatrului ca „act” e „spatiul gol” dar si saltul in gol.
Ambele contin promisiunea Posibilitatii. Parafrazand un personaj shakespearian, chiar daca nu stim ce suntem, dupa un spectacol avem intuitia a ceea ce putem deveni.
Teatrul ne aminteste cat este de important sa pornim, de fiecare data, de la zero. Ca un exercitiu de asceza, de modestie, de critica revelatoare si dialog, de admiratie.
Spectacolul nu are misiunea sa ne duca la o destinatie anume, ci sa ne arate calea spre ea. In Teatrul-Relatie ne nastem simultan, actori si spectatori, printr-un travaliu reciproc.
E nevoie sa asumi adevarul vietii. Si bucuria ei.
Exista un timp de pregatire. O asteptare.
Un moment de risc, de pericol. O calatorie, o ascensiune si o coborare in adancuri.
Pentru ca totul sa culmineze intr-o sarbatoare! Pandemia, noua boala planetara, ca dealtfel orice situatie-limita, ne obliga sa trecem proba cea mai grea, a singuratatii; si ne testeaza arta cea mai dificila, a legaturilor.
In Flautul fermecat, inainte de a trece impreuna prin foc si prin apa, indragostitii Pamina si Tamino trebuie sa depaseasca, fiecare in singuratatea sa, proba Tacerii. Legatura lor e suspendata.
La un moment dat, moartea pare preferabila incertitudinii. Celalalt e oare inca acolo, statornic?
O intrebare care, in ultimul an, mi-a marcat legatura cu Teatrul. Stim ca Spectacolul exista aici si acum.
Dar unde dispare el, cand teatrul se inchide si peste scena se lasa intunericul? Poate el supravietui doar in virtual?… L-am regasit, prin scris, in memoria afectiva; o mirida subiectiva a memoriei personale care are sansa sa intregeasca, si prin cartea de fata, Memoria culturala a Teatrului … In Lupul de stepa , Hermann Hesse scrie pe usa teatrului sau: „Teatru magic.
Intrarea nu e permisa oricui”.