Unul din evenimentele majore in plan duhovnicesc ale sfarsitului secolului XX este redescoperirea in manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate si considerate definitiv pierdute apartinand Sfantului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, nascut in Qatar si traitor in tinuturi aflate azi in Irak si Iran, Sfantul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovnicesti extrem de intens citite in Rasaritul ortodox.
In 1983 a fost regasit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Partii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzand 41 de „cuvinte catre singuratici”. El a reprezentat o veritabila revelatie oferind tabloul complet si surprinzator al unei gandiri duhovnicesti unice.
Experienta eremitica si isihasta se modela pe revelatia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se intr-o extrem de proaspata scoala a rugaciunii si iubirii in orizonturile generoase ale unei soteriologii si eshatologii universaliste si optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici.
In 1990 a fost identificat intr-o biblioteca privata din Teheran alt manuscris siriac. Copiat intre 1900–1903 in zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” apartinand „Partii a III-a” a scrierilor Sfantului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute.
Restituite recent de Sabino Chiala, monah de la Bose, ele dezvolta si precizeaza teme aflate in inima meditatiilor sale ascetico-teologice: rugaciunea, harul si mila infinita a lui Dumnezeu fata de creatia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfantului Isaac, „cuvintele” „Partii a III-a” ofera nu doar o neasteptata intregire a imaginii gandirii sale duhovnicesti, ci si o calauza practica de prim rang pentru toti crestinii doritori sa se apropie de Dumnezeu.
