Intr-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata, s-a nascut, cu aproape o mie de ani in urma, o fetita care s-a dovedit a fi aleasa si binecuvantata de Dumnezeu. Parintii ei erau de neam bun si mariti, inavutiti cu multe averi; mai mult insa ii marea si ii imbogatea dreapta credinta in Dumnezeu si vrednicia de a se numi crestini.
Acestia dar, aducand la lumina pe aceasta copila, care mai tarziu a devenit Sf. Cuvioasa, mai intai au renascut-o prin scaldatoarea cea dumnezeiasca a Botezului numind-o Parascheva, apoi, inaintand pe cale, o invatara toata imbunatatirea si asezarea sufleteasca cea dupa Dumnezeu.
Dupa ce a trecut la al zecelea an, adesea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti bunevestiri: „Cel ce voieste sa vina dupa mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie”. Indata fiind cuprinsa de aceasta si iesind din biserica a intalnit un sarac; ascunzandu-se de maica sa si dezbracand hainele stralucite si luminate ce le purta, le-a dat lui si ea a imbracat pe ale aceluia, luandu-le pe acestea cu oarecare mestesugire inteleapta.
Dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii intr-un astfel de chip, s-au ingrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea insa nu numai de doua ori, ci de trei ori si de multe ori se zice ca, dezbracand hainele sale, le-a dat saracilor, intru nimic socotind pentru aceasta ocarile, ingrozirile si nesuferitele batai ale parintilor.
Si acestea, in casa parinteasca, erau ca niste preintampinari ale roadelor ce, pe urma, erau sa odrasleasca in ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindca nu mai putea suferi durerea duhului in suflet, fara stirea parintilor si a celor de un sange cu ea si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.