Cyparissus

O povata duioasa despre ce inseamna pierderea animalului de companie atat de drag: cat timp vom purta amintirea celui pe care il iubim, acesta va trai alaturi de noi.”Ceea ce moare nu-i dat nicicand uitarii, ceea ce-i dat uitarii moare” sunt cuvintele in jurul carora se coaguleaza mesajul cartii Cyparissus , scrisa de Marta Sanmamed si ilustrata de Sonja Danowski – indemn fiecarui cititor la regasirea puterii launtrice de a pastra pentru totdeauna in inima ceea ce iubesc. Inceputul naratiunii ne dezvaluie legenda lui Cyparissus, un tanar locuitor al gradinii Olimpului, care ingrijea, iubind mai mult decat orice pe lume, un cerb cu coarne de aur.
Dar intr-o zi, in timp ce se antrena cu sulita de vanatoare, iar cerbul motaia la umbra, Cyparissus isi raneste de moarte dragul prieten. Indurerat si printre lacrimi, baiatul ii cere lui Apollo sa nu-l desparta de cerb, iar zeul, incuviintand, il preschimba pe acesta intr-un chiparos!
Povestea mitologica introduce lectorului patru istorioare despre patru copii si animalele lor de companie: Irene si Lucy, George si Paddy, Molly si Gus, Danny si Tango. Asemenea tanarului din Olimp, si copiii constata disparitia animalelor pe care le iubeau atat.
Si, in functie de raspunsurile primite de la adultii care-i lamuresc, acestia au incercat sa isi asume noua realitate: Irene s-a antrenat din greu pentru a fi puternica, George a cladit toate pernele gasite in casa si a privit sus spre cer, Molly refuza sa mai doarma si statea cu ochii larg deschisi, iar Danny s-a asezat pe banca din statia de autobuz, dorind sa-si reintalneasca odata prietenul. Cu totii au asteptat si au tot asteptat, dar nu s-a intamplat nimic…
In timpul acesta, deghizat in cel mai inalt copac din oras, ii privea Cyparissus si, chemand vanturile din cele patru zari, a hotarat sa le vina in ajutor. Tanarul ii astepta pe copii intr-un parc, dar nu intr-unul oarecare – acesta era inconjurat de ziduri inalte si,odata intrati in el, aicili se infatisau ingeri de piatra, lilieci, bufnite sau inimi sculptate langa nume si date.
Ce era locul acesta si cu ce scop i-a chemat Cyparissus pe cei patru aici?Ei bine, nu tanarul olimpian ii aduna pe Irene, George, Molly si Danny in neobisnuitul parc, de fapt cimitir. Ci experienta comuna – moartea animalului preferat.
Din acest punct de vedere, in toate cele patru povesti observam o constanta – dorinta copiilor de a afla adevarul despre disparitia companionului atat de indragit. Curiozitatea lor naturala este doar partial stamparata de raspunsuri comode care nu ii lamuresc si care le ofera o perspectiva fragmentara asupra situatiei.
Neintelegand motivul adevarat, copiii nu isi pot asuma realitatea, iar acceptarea se transforma intr-o parelnica asteptare.Asadar, interventia lui Cyparissus nu doar ca aduce clarificare situatiei, dar ofera si vindecare sufletelor lor. Maturitatea si priceperea cu care copiii primesc vestea sunt vizibile in confruntarea cu lumea semantica a mortii: cimitirul.
Intrarea in acest loc nou devine sinonima constientizarii adevarului -prietenii lor nu au plecat intr-o calatorie lunga, prin urmare asteptarea este zadarnica. Acestia murisera.
Dar nu acceptarea mortii si a vesniciei ei devin greu de suportat pentru copii, ci neputinta de a pastra mereu alaturi ceea ce iubeau. Intelegandu-le simtamintele, Cyparissus le arata o piatra de mormant si durerea pricinuita de adevar este echilibrata de speranta insuflata de cuvintele – „Ceea ce moare nu-i dat nicicand uitarii, ceea ce-i dat uitarii moare”.
Receptand evenimentele prin noul filtru, copiii dau sens indemnului la curaj si povestesc despre prietenii lor. Regasirea acestora in amintiri, in confesiuni, in inimile inseamna asumarea simtamintelor si intelegerea faptului ca adevaratadisparitie a animalelor de companie se va produce atunci cand peste imaginea lor se va asterne uitarea.
Mai mult decat atat,vindecarea copiilor este concomitenta vindecarii lui Cyparissus. Retraind povestea neuitarii, chiparosul se opreste din plans, gasindu-si astfel linistea.Mesajul sensibil al cartii scrise de Marta Sanmamed si ilustrata de Sonja Wimmer devine o lectie fundamentala atat pentru copii, cat si pentru adulti – nu vesnicia mortii ne rapeste ceea ce iubim, ci caderea in prapastia uitarii.