Acasa/

/

D de la datornic

Autor:
D de la datornic - Sue Grafton - RAO
Detalii:
Se numea John Daggett, dar asta am aflat abia mai tarziu, caci in ziua in care a intrat pentru prima data in biroul meu s-a prezentat sub un alt nume. Inca de atunci am simtit…
Categorie
Editura
Autor

17.09

20.1
LEI
In Stoc
Anul aparitiei:
2010
ISBN:
9786068251905
Recenzii
5/5

Descriere

Se numea John Daggett, dar asta am aflat abia mai tarziu, caci in ziua in care a intrat pentru prima data in biroul meu s-a prezentat sub un alt nume. Inca de atunci am simtit ca era ceva in neregula, insa nu puteam sa-mi dau seama despre ce era vorba.
Ceea ce imi cerea sa fac parea destul de simplu, dar apoi nenorocitul a incercat sa-mi dea teapa cu plata. Cand esti pe cont propriu, cand nu-ti permiti sa treci cu vederea astfel de lucruri.
Zvonul se raspandeste repede si pana sa iti dai seama toata lumea considera ca poti fi fraierit. I-am luat urma ca sa-mi recuperez banii si, dintr-una intr-alta, m-am trezit prinsa intr-o serie de intamplari dupa care inca incerc sa-mi revin.
– Sue Grafton – D de la datornic Clientul a angajat-o pe Kinsey Millhone pentru o misiune usoara – trebuia doar sa ii inmaneze un cec de douazeci si cinci de mii de dolari unui pusti de cincisprezece ani. Putin neobisnuit, putin prea usor, dar Kinsey a acceptat la randul ei, ca plata, un cec de la Alvin Limardo.
Un cec care se dovedi fals, de la un barbat care se prezentase sub un nume fals. In realitate se numea John Daggett, un betiv inrait, cu un cazier gros cat o carte de telefon si cu o reputatie pentru afacerile necurate.
Dar nu era doar un om plin de datorii. Cand Kinsey l-a revazut, nu mai era decat un cadavru – o moarte care i-a bucurat pe destui.
Dar cum obligi un mort sa iti achite ceea ce iti datoreaza?

D de la datornic
de

Ar putea să îți placă și…

  • Riverdale. In urma cu o zi - Micol Ostow - LEDA

    Riverdale. In urma cu o zi

    De

    Editura

    Riverdale. In urma cu o zi, volumul I. In primele ore ale diminetii de 4 iulie, un foc de arma rasuna pe raul Sweetwater, tulburand linistea pitorescului orasel Riverdale. Dar cum arata viata cu o…

    Pret:

    34.9
    13.75 LEI
  • Hotul cinstit - Dostoievski - GRAMAR

    Hotul cinstit

    De

    Editura

    Hotul cinstit – povestiri de F.M. Dostoievski Cuprins: • Pom de Craciun si nunta •Nopti senine •Hotul cinstit •Craciun Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, ” Oameni si carti „….

    Pret:

    22
    20.9 LEI
  • Pantagruel - Francois Rabelais - GRAMAR

    Pantagruel

    De

    Editura

    … Asadar, eu, umilul dumneavoastra servitor, dorind sa va sporesc clipele de mangaiere si ragaz, va daruiesc aici o alta carte din acelasi aluat, care poate ca este mai cumpanita si demna de crezare decat…

    Pret:

    24
    22.8 LEI
  • Terapeuta - Helene Flood - HERG BENET

    Terapeuta

    De

    Editura

    Adevarul despre ce s-a intamplat este in mintea ei. Elaborat din imaginatia si experienta unui psiholog, Terapeuta este un thriller captivant care iti patrunde imediat sub piele. Ce se intampla cand o terapeuta incepe sa-si…

    Pret:

    55.98 LEI
  • Tot ce nu ti-am spus - Celeste Ng - LITERA

    Tot ce nu ti-am spus

    De

    Editura

    Lydia e moarta. Dar ei inca nu stiu asta. Lydia este copilul favorit al lui Marilyn si al lui James Lee; o fata care a mostenit ochii albastri luminosi ai mamei si parul negru intunecat…

    Pret:

    54.99
    41.24 LEI
  • Nu privi inapoi - Tudor Calin Zarojanu - LEBADA NEAGRA

    Nu privi inapoi

    De

    Editura

    Un roman pe care il veti indragi din cel putin trei motive: are firesc si naturalete, pentru ca este despre viata, despre iubire, despre cautari personale, fara nimic artificial; ne regasim confidenti si martori oculari…

    Pret:

    37 LEI
  • Adevarul fara plural - Lidia Popita Stoicescu - PAIDEIA

    Adevarul fara plural

    De

    Editura

    Fiecare eseu este el insusi, dar toate sunt ca unu. De aici, si frumusetea si adevarul fiecaruia. Ca si ale intregului. Intr-un timp in care „Galaxia Gutenberg” pare a fi in pericol, magnifica incapatanare a…

    Pret:

    37.01 LEI
  • Post-scriptum

    De

    Editura

    Post – scriptum a aparut, ca idee, pe vremea cand se scriau scrisori. Astazi, dupa decenii de pagini mazgalite, apare si in varianta lizibila, pentru a surprinde o frantura din oscilatia intre vis si aievea…

    Pret:

    40 LEI
  • Raurile din Londra

    De

    Editura

    Raurile din Londra este prima carte din seria Peter Grant. Ofiterul stagiar Peter Grant viseaza sa ajunga detectiv al Politiei Metropolitane din Londra. Pacat ca superiorii lui au de gand sa il repartizeze Unitatii de…

    Pret:

    34.84 LEI
  • Flacarile amurgului - Radu Ulmeanu - EIKON

    Flacarile amurgului

    De

    Editura

    Dupa o promovare editoriala aproape semicentenara, poezia lui Radu Ulmeanu capata noi aspecte. Cu volumul Flacarile amurgului , poetul se situeaza intr-o reflectie de apasatoare autumnalitate, congruenta cu un presentiment thanatic transcris cu impacare senina,…

    Pret:

    25 LEI
  • Demonii - F.M. Dostoievski - GRUPUL EDITORIAL ART

    Demonii

    De

    Editura

    Daca Darwin ar fi vazut viata prin ochii lui Dostoievski, n-ar mai fi vorbit despre conservarea speciilor, ci despre distrugerea lor. – Lev Sestov Dostoievski a scris literatura despre lucrurile cu adevarat importante. A scris…

    Pret:

    69 LEI
  • Din mers - Felician Pop - LIMES

    Din mers

    De

    Editura

    Felician Pop s-a nascut la 25.11.1961 la Satu Mare. Doctor in Filologie al Universitatii Tehnice Cluj-Napoca, 2017. Membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania. Presedinte al Asociatiei Scriitorilor de Nord-Vest Satu Mare. Fondator al revistelor…

    Pret:

    15.87 LEI
D de la datornic
de