Da-mi soarele inapoi

O femeie educata si angaiata din punct de vedere social isi vede dintr-odata viata data peste cap de aparitia unei boli. Tragedia va fi insa transformata prin alchimie de catre protagonista intr-un creuzet existential, in care se unesc, intr-un singur flux, deschiderea spre lume, prietenia, solidaritatea si credinta.
Cazand si reinaltandu-se, infruntand si impartasind furtunile care nu sunt numai ale sale, va invinge raul si va primi in final o rasplata pe masura. „Sa te alaturi schimbarii si sa sustii viata” – acestea au devenit cuvintele mele de ordine dupa treizeci de ani, dupa o perioada pe care eu o numesc acum „parte” a vietii, una care si-a incheiat cursul, cerandu-mi sa ma resetez ca un computer ce fusese smuls de la alimentarea cu curent electric.
Revenind la viata dupa diagnosticarea bolii, placa de baza nu mi-a mai transmis impulsurile corecte; sau poate ca erau „corecte”, dar in mod sigur pentru corpul meu erau ilizibile si, mai presus de toate, inacceptabile pentru mintea mea In acele momente de cadere emotionalia, in iuresul avalansei psihologice perfect coordonate cu criza pe plan fizic, remediile au fost: muzica, ritmul si textele deschise din poezia cantautorului italian Zucchero: Reda-mi soarele / pe care il aveam in mine // Reda-mi soarele / deoarece ploua in mine si, in ciuda a tot si a toate, ramane bucuria, chiar daca se intampla in confuzia si delirul de a pierde puncte de referinta esentiale din acea „parte” de viata pe care o traisem inainte… -Carla Gagliardi