Florile rasar acolo unde pasim noi, femeile, pe caile atente ale datoriei. Liniile vietilor noastre sunt torente curgatoare de frumusete.
– Stelina O perioada a fost profesoara intr-un oras de provincie, linistit pana dincolo de banalitate, apoi s-a dedicat, total, picturii, cu o fervoare pe care nimic din ce se intampla in jurul ei, ori atitudinea celor din preajma, nu parea s-o perturbeze. Pictura aparea din penelul tinerei solitare, inclinata spre meditatie, ca revarsarea precipitata a unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumata superior si fara veleitatile publicitatii.
Introspectia, tensiunea creata de nevoia, vitala, de a se auto-exprima, erau atributele artei sale, remarcabil de unitare ca sentiment, atitudine si aptitudine. O biografie ingrata, desfasurata sub semnul bolii ce-si manifesta deja simptomele, caracterizata mai degraba prin absenta evenimentelor, in pofida necesitatii exprimarii artistice, a vocatiei, in sensul profund al cuvantului, a dublat creatii definitive, mature, constituite fara ezitari si tribulatii.
