Proiect editorial apărut sub egida Asociației Cluj24 și a Institutului de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române, având susținerea TeraPlast și a Fundației Transilvania. n n Proiectul de față, rod al colaborării dintre Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române și Asociația Cluj24, vine după un altul, derulat în anul 2024 și dedicat Eroului Național Avram Iancu.
Primirea favorabilă a volumului și a podcasturilor de către marele public ne-a încurajat să continuăm parteneriatul în beneficiul comunității. De această dată, materialele incluse în prezentul volum se focusează asupra unor personalități din istoria noastră, fie ele politice sau din diverse alte domenii de activitate, care pot și trebuie prezentate din această perspectivă multiplă, a luminilor, dar și a umbrelor.
– Sorina Paula Bolovan, Ioan Bolovan

