De rasul curcilor

De rasul curcilor e cu totul diferit față de alte cărți pe care le-ai putea citi. E ca o colecție de povești spuse de cineva care pare că e mai degrabă un povestitor modern decât un autor obișnuit — și totul pare a fi spus printr-o șezreată chiar și mai nebună. Povestirile sunt pline de umor și satiră, și, chiar dacă uneori pare că sunt doar niște întâmplări hazlii, traficul lor subtil atinge și aspecte serioase ale societății de azi, uneori făcând caricaturi cât se poate de crunte ale lumii în care trăim.

Personajele, deși arhetipuri moderne, par să fie unamal din viața de zi cu zi. Avem politicianul corupt, omul care a avut noroc peste noapte, și mulți alții, personaje pe care le vedem în jurul nostru, doar că aici toate se întâmplă cu un pic de umor obraznic. Faptul că ele sfârșesc într-un cimitir, pe care autorul îl numește Purgatoriu, aduce un sentiment de finalitate și, totodată, de speranță—chiar dacă viața nu e perfectă și nu se termină mereu cum am vrea noi.

Ce e chiar mișto la această carte e modul în care ne face să râdem, chiar dacă unele subiecte sunt delicate sau, uneori, absurd de adevărate. Parcă citind, se face un comentariu subtil despre societatea modernă, despre minciuna, ipocrizie și, nu în ultimul rând, despre cât de mult ne crotim singuri în jurul nostru. În același timp, autorul păstrează acea amprentă de nostalgie și de reflecție, căutând răspunsuri acolo unde, uneori, nu sunt decât întrebări fără răspuns.

Îmi place și modul în care povestirile sunt antrenante, cum te fac să vrei să golești o cană de ceai sau de cafea ca să afli ce urmează, dar și felul în care totul e spus fără pretenții, cu sinceritate și un evident umor. Şi, sincer să fiu, e ok să râdem și să vedem în aceste personaje o oglindă a noastră, a societății în care trăim. În final, cartea asta e un soi de satiră amuzantă, dar și de oglindă, pe care fiecare dintre noi o poartă uneori în buzunar, fiind nevoie doar să o deschidem pentru a ne recunoaște în ea.