Dedublarea Fiintei si Eterna Reintoarcere

Cartea „Dedublarea Fiintei si Eterna Reintoarcere” a lui Gabriel Vacariu e ca o calatorie inspirata prin arta si filozofie, unde autorul ne invita sa vedem legaturile adesea ascunse printre operele unor artisti si regizori precum Tarkovski, Wong Kar-wai, Cristi Puiu sau Constantin Brancusi. Ce am apreciat cel mai mult e modul in care Vacariu isi ia timp sa analizeze fiecare dintre aceste creatii, dar nu intr-un mod stiintific, ci mai degraba ca pe o poveste despre cautarea sensului si adevarului suprem. E ca si cum ai sta cuminte intr-un fotoliu, ascultand un prieten pasionat despre cum arta, pentru acesti oameni, devine un drum catre Dumnezeu sau la adevarul absolut.

Autorul face un efort sa lege toate aceste puncte de vedere si opere intr-un cadru teoretic care vorbeste despre „fiinta”, „dedublare” si „eterna reintoarcere”. Ce mi s-a parut interesant e felul in care aceste teme sunt abordate dintr-un punct de vedere subiectiv, dar totodata profund, fiindca fiecare artist o vede si o experimenteaza intr-un mod diferit. De exemplu, discutia despre ultimele filme ale lui Tarkovski asigura o introspectie filozofica, in special in contextul conceptului de „eterna reintoarcere”, oferindu-ne o perspectiva aproape mistica asupra viziunii sale despre viata si moarte.

Capitolul despre Wong Kar-wai si filmele „In the Mood for Love” si „2046” m-a atras in mod special, pentru ca vorbeste despre singuratate si alienare, dar intr-un mod poetic si plin de sensibilitate. E ca si cum Vacariu ne arata ca aceste sentimente universale sunt esenta umanitatii si ca filmele ne ofera drumuri spre autocunoastere si intelegere. La fel si capitolul dedicat lui Cristi Puiu si filmului „Sieranevada”, unde se merge pe ideea ca, uneori, lipsa de identitate si de sens in societate sunt reflectatii ale unei realitati romanesti, dar si universale in acelasi timp.

Ce mi-a placut mult la carte e modul in care autorul se apropie de Constantin Brancusi si de ansamblul de la Targu Jiu, considerandu-l poate cea mai mare opera de arta din istoria umanitatii. Pentru el, Brancusi a fost un artist care atinge adevarul suprem si, in definitiv, conecteaza arta cu credinta, cu Dumnezeu. E ca si cum intreaga carte devine o cautare personala si colectiva mai mare, o dorinta de a intelege ce inseamna cu adevarat „exista” si cum ne putem apropia de „adevarul absolut”.

In final, ce mi-a ramas in suflet e ideea ca toate acestea, fie ca vorbim de filme, sculpturi sau religie, sunt parte dintr-un acelasi drum catre intelegerea noastra profunda. Vacariu ne provoaca, fara sa ne-si impuna opiniile, sa reflectam si noi la aceste conexiuni, la fel ca artistii si cineastii despre a caror cautare vorbeste in acest volum. O carte care te face sa gandesti, sa simti si sa-ti pui mereu intrebari despre cine esti si ce cauti in lumea asta mare si plina de sensuri ascunse.