Degeaba ai citit atatea carti

Cand il citesc pe Remus, mi se reconfirma ceea ce vad la el si fata in fata. Are o rabdare aparte si un mod distinct de a asculta si observa lumea din jur, e relevant si pentru mine pe ce pune lupa ori ce alege sa decupeze din toata incalceala relatiilor dintre oameni, atunci cand acestia nu au „presiunea sa joace un rol”.
Desi diferit de la o povestire la alta, naratorul lui pare mereu obsedat si nedumerit despre cat si cum se produce apropierea fie dintre tata si fiu, fie dintre prieteni, pentru care pare sa aiba un cult special. Asta in timp ce hoinareste intr-un cadru realist, dar cumva si suprarealist, de Motru relocat in Mexic de catre un Salinger care se ascunde in Bucuresti, dupa ce a imprumutat un ochi de la Tarantino.
Si dezvaluie un mic univers in care tot descopera bug-uri, simte ca ceva nu se pupa, ca ceva important ii scapa. Insa nu degeaba a citit atatea carti ori a vazut atatea filme, nu degeaba traieste pe pielea lui absurdul vietii cotidiene.
Pentru ca dozajul prin care povesteste – fara a face risipa de cuvinte, cu umor si (auto)ironie – ne ofera un Boldea unic, autentic si proaspat. – Florin Lazarescu Dupa un debut foarte bun, de succes, Remus Boldea revine in forta.
Scrie parca si mai lejer despre lucrurile incomode si, cand deschizi cartea, se simte bucuria pe care a trait-o la fazele care i-au iesit bine. Pustiul care „cheleste de la 16 ani” isi incepe fiecare poveste cu un punchline, vorbeste natural, ca la bere, e amuzant fara sa faca eforturi si uneori fara sa vrea, cand personajele preiau controlul si vin cu felul lor unic de a privi viata.
Altfel spus, degeaba ai citit atatea carti, daca nu ai citit-o si pe asta. – Marius Aldea Cred ca m-am apucat de citit dintr-un soi de incapacitate.
Nu eram bun la fotbal, iar la scoala invatam cel mult mediocru. Probabil ca Dumnezeu mi-a observat lipsa cronica de talent, apoi s-a scarpinat in barba si-a stat un pic pe ganduri.
„Cu ce sa-l ajut pe pustiul asta care, la nici 16 ani, cheleste?” Poate ca i-am parut simpatic, pentru ca a chemat un inger care ardea gazul de pomana si i-a zis: „Du-te la fraierul ala mic si pune-i o carte in mana, sa vedem ce iese”. Cred ca a fost destul de dezamagit cand s-a uitat in mintea mea si si-a dat seama ca nu prea inteleg mare lucru din Trei dinti din fata a lui Marin Sorescu.
Aia a fost prima carte pe care tin minte ca am citit-o cap-coada. O citeam seara in bucatarie.
La un moment dat mama s-a trezit sa se duca la baie si s-a speriat cand m-a vazut cu o carte in mana. Mai ales ca in biblioteca din apartamentul nostru existau doar milieuri si bibelouri.
Nicio carte. Nici macar Biblia.
Dar imi inchipui ca pe Dumnezeu nu L-a deranjat ca nu aveam bestsellerul Lui pe raft. – Remus Boldea