Depresia in imagini abstracte

A rasfoi Albumul de arta abstracta Depresia in imagini abstracte al Lorenei Lussardi e ca si cum ai intra intr-un vartej de inceput de lume in care materia se frange in dureri de facere, artista asumandu-si nasterea, moartea si invierea. Punctul de pornire al acestei arte vizuale ravasitoare este cel al unei sensibilitati frematatoare, care da consistenta unei cromatici dizarmonice si haotice, inteles ca izvor din apa primordiala, dintr-un spatiu interior contorsionat, topit in materie curgatoare, intr-o explozie de culori, de ganduri sugrumate, ca ecoul unor dureri adanci.
Lorena Lussardi este o poeta a culorilor vorbitoare, un filozof al gandului in mers, un artist total care surprinde disperarea in culori explozive, miscatoare ca un tumult, materia devine curgatoare precum ceasul lui Dalli. Albumul este un fel de jurnal intim care trimite, mai degraba, la un monolog.
De altfel, secventele lirice care insotesc fiecare tablou sunt marturii ale unei realitati psihice vibrante, o filozofie a vietii traite in valtoare. Aruncarea haotica a culorilor pare a fi o constanta tehnica, intrucat gandurile par sa se onduleze, trairile si angoasele par a fi convulsii onirice, lasate in voia curgerilor cromatice si a senzorialului.
Descoperim pe alocuri ecouri din fauvismul lui Andre Derain, intrucat culorile par sa impuste lumina, prin nuantele de galben, cu o influenta vizibila din Van Gogh si Gaugain. – Elena Netcu Aici, in aceste pagini, mi-am asternut povestea vietii mele.
Am pictat cum am simtit si trait cea mai mare parte a vietii mele – am pus in tablouri forme de agonie, de spasme sufletesti, am zugravit rani mai vechi sau recente… in culori de amurg, de frig, in nuante de durere, melancolie, dor, uneori speranta, vise, iar agonie.
Versi o culoare pe panza si o lasi sa se combine cu lacrimile tale… lacrimi ce compun in final imaginea…
imaginea depresiei. Caci despre asta este vorba.
Aceasta stare intre viata si moarte care se zdrobeste de tine pana te sfarama, care te acapareaza ca un mostru, care iti intra in ganduri si in sange ca un criminal. Te mai descatuseaza uneori, dar nu te elibereaza niciodata de tot – Lorena Lussardi