Desfasurarea lichidarii Bisericii Romane Unite in 1948

In anul 1948, Romania era o tara ocupata de sovietici, care aveau prezente Armata Rosie, consilieri, agenti KGB1, societati mixte (SOVROM-uri 2 ), iar liderii politici romani nu intreprindeau nicio actiune fara avizul prealabil al Kremlinului. Reamintim ca Stalin daduse ordinul de atac impotriva Bisericii Greco-Catolice Ucrainene la 2.03.1945.
In Romania, persecutia impotriva Bisericii Catolice (Romano Catolica si Greco-Catolica) a inceput progresiv, inca din 1944, urmand ca atacul decisiv impotriva ambelor Biserici sa fie declansat de-a lungul anului 1948. Lucrurile s-au desfasurat dupa cum urmeaza: A.
S-a pornit o ofensiva deschisa impotriva Bisericii Catolice in general, care s-a desfasurat de-a lungul intregului an 1948 si urmarea sa-i limiteze in mod radical structura si mijloacele de actiune. B.
In paralel, s-a lansat „operatiunea de unificare”, adica atacul impotriva Bisericii Greco-Catolice, care a culminat cu un adevarat „asalt” asupra tuturor localitatilor cu greco-catolici din Transilvania, avand drept obiectiv ,,lichidarea” acestei Biserici si preluarea de catre Biserica Ortodoxa Romana a tuturor bisericilor greco-catolice, a catedralelor, a unora dintre manastiri, precum si a credinciosilor grecocatolici „trecuti” la ortodoxie. C.
Imediat dupa ,,lichidarea” Bisericii Greco-Catolice (la 1.12.1948) s-a trecut la atacul impotriva Bisericii Romano Catolice, care a avut drept obiectiv preluarea de catre Securitate a controlului asupra structurilor de conducere ale acestei Biserici. In timpul desfasurarii persecutiei, apoi a ,,asaltului” impotriva Bisericii Romane Unite, episcopii greco-catolici nu avusesera cum sa afle ceva despre: – „Planul concret pentru revenirea Bisericii greco-catolice la ortodoxie” (Planul Ministerului Cultelor); – Infiintarea Comisiei CC al PMR care a coordonat „asaltul”; – Dispozitiile III si IV ale Ministerului Cultelor, deoarece acestea fusesera publicate doar in documente interne ale MAI (in schimb, Dispozitiile I si II, cu trecerile in grup si prin capii de familie, le fusesera accesibile prin presa cotidiana); – Cele trei ordine circulare secrete ale Securitatii.
– Ei n-au avut cum sa realizeze ca preluarea bisericilor s-a desfasurat – conform unor ordine secrete, dupa cum stim astazi – fara nicio legatura cu ,,trecerile” la ortodoxie, respectiv cu ,,procentele” acestor ,,treceri”. Dupa iesirea din inchisoarea Sighet a celor trei episcopi supravietuitori, la 4.01.1955, aflandu-se timp de un an si trei luni in Domiciliu Obligatoriu (D.O.) comun, ei au putut fi vizitati de preoti cu responsabilitati din toate eparhiile.
Acestia le-au relatat cele intamplate in Etapele Isi II ale „asaltului”, in timp ce episcopii erau blocati la resedinte. Dar nici preotii care i-au vizitat, si care fusesera la randul lor alungati sau arestati, nu-si putusera crea o imagine clara si completa asupra Etapei a III-a a „asaltului”.
Este surprinzator pentru noi, azi, sa vedem cat de exact au reusit totusi episcopii sa sintetizeze – in memoriul lor comun din 23.04.1956, redactat din D.O. la manastirea Curtea de Arges – desfasurarea „asaltului”: