Despre pesimismul bine temperat

Un scepticism bine temperat ar fi si este mereu necesar intr-o lume in care, cu un optimism straniu, progresistii alearga spre viitorul luminos in care, nu ca ei n-ar mai fi, dar intre multimea aparatelor ultraperformante si suficiente lor, ei ar fi inutili, precum o catapulta in razboiul atomic. O alta marota a optimistilor incurabili, una care i-a animat si inca anima pe marxisti si neomarxistii progresisti, este increderea pe care o investesc in viziunea lor asupra binelui pe care, in absenta spiritului critic, o vad ca sigur realizabila in viitor, asa cum jucatorul la loto sau la casa de pariuri exclude posibilitatea unui esec.
Este, ceea ce numeste Roger Scruton, sofismul celui mai bun caz. […] Corectitudinea politica se impune prin interventia directa a statului in viata privata a cetateanului.
Este efectul sofismului agregarii prin care oamenii se iluzioneaza ca pot fi aplicate in concomitenta si la acelasi nivel libertatea si egalitatea. In consecinta asistam la distrugerea acelor libertati care sunt o piedica in calea rezolvarii egalitatii.
Cel mai puternic instrument in realizarea acestor deziderate este statul. […] Transumanistii considera ca progresului tehnic si celui stiintific le corespunde unul asemanator si in domeniul etic, de aici si previziunea schimbarii omului, or poruncile divine, imperativele morale, validate de timp si de traditie au o statornicie de neacceptat pentru sofistii spiritului in miscare.
Fara o inteleapta detasare si ironie, insotite de un pesimism bine temperat, nu vom reusi sa infruntam sofismele care au infestat viata sociala si sa mentinem totodata cistigurile sociale lasate mostenire, cu nu putine sacrificii, de inaintasi, intru apararea unor valori care ne fac viata acceptabila, pe care le reiterez si la acest final: cumpatarea, compasiunea, sirguinta, onestitatea, bunul simt, modestia, masura, politetea, respectul, recunostinta, discernamintul, iubirea…