Volumul IV al lucrarii lui P.P. Negulescu asuma ca tocmai aceasta ultima clipa a bunastarii necesita o critica si atenta deconstructie.
Din cateva motive: spiritualizarea treptata – un ideal al societatilor moderne – a devenit tot mai haotica si dezordonata; ascensiunea societatilor industriale a destabilizat autenticitatea societatilor omenesti; caritatea sau devotamentul au devenit tot mai falsificate, pe masura ce fiinta a pierdut exercitiul empatiei lasand tehnologia sa intermedieze intre actorii umani. Ajungem astfel la ultimul punct al analizei progresului, cel al consolarii: nu exista evolutie care sa nu fie urmata de regres, nu exista apogeu caruia sa nu ii urmeze declinul.
Negulescu explica, pe urmele lui Cournot: „o coborare sau o decadenta, nu a vietii omenesti, ca nu va mai lasa nimic de dorit, ci a omului, care nu va mai fi, atunci, ceea ce este acum”. Asa ca va fi incomod sa reflectam asupra superioritatii unei inferioritati, dar va fi necesar pentru a intelege ca Destinul omenirii este, in felul sau, o naratiune evolutionista .
– Oana Serban
