Destinul sufletelor.Noi studii de caz asupra vietii dintre vieti Destinul sufletelor , cea de-a doua carte pe care a publicat-o Dr. Michael Newton ca urmare a fantasticei descoperiri pe care a facut-o oarecum intamplator, dar care a condus la realizarea unui mare pas in privinta nu numai a hipnoterapiei, dar si a intelegerii spatiului spiritual din care sufletele coboara pe Pamant, a fost o carte mult asteptata si dorita de cititorii avizi sa inteleaga ce se intampla cu sufletul cand paraseste trupul.
Si aceasta carte, ca si prima, Calatoria Sufletelor , a devenit repede un best-seller in SUA. Daca in prima carte autorul prezinta informatii referitoare la moarte si trecerea dincolo de ea, in cea de-a doua, “o a doua calatorie de-a lungul aceluiasi rau”, prezinta aspecte ale vietii sufletului, organizarea si sistemul de educatie a sufletelor in lumea spiritelor, ordinea si planificarea ce exista in folosul fiintei umane.
Destinul sufletelor prezinta modalitati in care spiritele iau legatura cu cei incarnati, informatii cu privire la energia sufletului, diviziunea si reunificarea sufletului, precum si sistemele grupurilor de suflete, asezarile spirituale, culorile spiritelor, sufletele pereche, legaturile intre familiile spirituale si cele umane, dar si despre liberul arbitru, alegerea trupurilor si a experientelor intr-o asa numita camera a ecranelor, in care pot fi vizualizate vietile viitoare, dar pune la dispozitie informatii si despre o biblioteca, o alta imagine si denumire pentru ceea ce se cunoaste a fi Cronicile sau Biblioteca Akasa.
Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>
La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>
Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>
Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>
Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>
Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>