Dialog impotriva luciferienilor. Introd., trad.
si note de Dan Negrescu Sfantul Ieronim pune in discutie conditia ierarhului. Este un dialog care incearca sa demonstreze, prin personajul luciferian, ca pedeapsa trebuie sa fie cu atat mai necrutatoare cu cat cel care a gresit este mai sus-pus.Sfantul Ieronim a daruit credintei Noul Testament in limba greaca si a scris diverse epistole.
In Dialog impotriva luciferienilor pune in discutie conditia ierarhului si incearca sa demonstreze prin personajul luciferian ca pedeapsa trebuie sa fie cu atat mai necrutatoare, cu cat cel care a gresit e mai sus pus. Introducerea, notele si traducerea apartin lui Dan Negrescu, profesor la Facultatea de Limbi Clasice din Timisoara.
Nu demult, s-a intamplat ca un oarecare adept al lui Lucifer, confruntandu-se cu un fiu al Bisericii intr-o suparatoare flecareala, sa dezlantuie o inversunare caineasca. Sustinea ca lumea intreaga este a diavolului si (precum au obiceiul aceia sa spuna) ca Biserica a devenit un lupanar.Celalalt, dimpotriva, se apara rational, dar intr-un loc si un moment total nepotrivite, sustinand ca Christos nu murise fara vreo cauza, si ca Fiul lui Dumnezeu nu se coborase doar din pricina subei sarde.
Care informatii sunt adevarate? • O destinatie estivala in Imperiul Roma •Un oras ingropat timp… Vezi produsul >>
Cadoul care se daruieste de doua ori si se foloseste generatii intregi. Cartea este pe… Vezi produsul >>
Patruzeci de povestiri istorice pline de har si invataturi se adreseaza in primul rand elevilor… Vezi produsul >>
Pachetul contine titlurile: • Paffi. Puiul de dragon la scoala(28 pagini) •Paffi. Puiul de dragon… Vezi produsul >>
Pachetul contine titlurile: • Poveste de Craciun(96 pagini) • Oliver Twist (96 pagini) • Vechiul… Vezi produsul >>
Descopera micile aventuri din aceasta carticica distractiva. Cauta si gaseste autocolantele lipsa de la fiecare… Vezi produsul >>