Dictatura dorului

De fiecare dată când deschid o carte de poezie a Elenei Ilash, simt ca și cum aș fi prins într-un curent de apă limpede, dar dinamic, plină de viață. În cazul acestei cărți, intitulată „Dictatura dorului”, senzația e ca și cum aș naviga printre o mulțime de pești colorați, fiecare cuvânt fiind ca un mic suflet ce se desprinde și se joacă în versuri. E ca și cum poezia ar prinde viață, se mișcă și pulsează în ritmul unui dor intens, aproape palpabil.

Frumusețea acestei poezii e în vibrația ei neobosită. Vezi, în poezia Elenei Ilash nu există timp de odihnă, nici odihnă pentru cuvinte. Ele sunt mereu în alertă, gata să sară la suprafață, să îți trezească senzații. E o carte atât de vie, încât după ce o citești, te simți plin de energie, ca după un bătaie de inimă rapidă, ca un impuls de admirație pentru modul sincer în care poezia devine un veritabil fluviu de trăiri.

Poate cel mai intrigant lucru e felul în care iubirea și dorul se împletesc în poezie. Nu e vorba de dorul clasic, de dragostea mândrului sau al celor simple, ci de o „dictatură” a dorului, un dor absolut, de o setea care devorează totul. E ca o stare de incompletitudine perpetuă, care nu poate fi atenuată, ci doar transmisă în versuri. Începem să simțim că Poetul nu numai că vorbește despre dor, ci îl și trăiește cu tot sufletul, și ne face pe noi să îl trăim, ne invită într-o stare de confuzie și dorință nesfârșită.

Uneori, versurile Elenei Ilash se simt atât de dense încât pare că vor pleza în orice clipă, gata să explodeze într-o explozie de lumină și culoare. Le-am simțit ca pe niște flori de magnolie gata să se deschidă, să se manifeste într-un exuberant spectacol floral. E o poezie care te face să te întrebi dacă poate o simplă strofă să dețină atât de multă tensiune, atâtă energie blândă, dar periculoasă. În fiecare cuvânt, în fiecare vers, se simte focul unei expresii pure, sincere, aproape intime, ce te face să te simți parte într-un dialog profund cu autorul.

Aceasta nu e o lectură ușoară, ci una care te cere și te provoacă. Dar dacă ești dispus să te lași purtat de valul lor, vei descoperi o lume plină de culoare, de dorințe arzătoare și de un dor atât de intens încât îți pare că îți pătrunde în piele. E ca și cum, după citire, ai rămâne cu o urmă de dor, o urmă care te va bântui și te va face să te întorci mereu la aceste versuri, în căutarea acelui sentiment atât de profund și de pur.