Dicteuri muzicale

Actiunea de a dicta este de fapt milenara. Toti factorii, atat primari (parintii), cat si sistemele complexe de scolarizare care concura la imbogatirea treptata a cortexului copilului, se folosesc mai intai de receptionarea auditiva a notiunilor care trebuie fixate si numai dupa aceea se trece la complexa prelucrare a acestora, cu ajutorul celorlalte simturi si a proceselor de gandire si asimilare.
Desi in educatia muzicala, in ultimii ani a aparut un abecedar muzical si manuale de teorie-solfegii coordonate programelor analitice existente, a lipsit totusi cu desavarsire materialul menit sa faca legatura dintre primele impresii auditive si sistemul organizat necesar muzicalizarli elevului. Lipseste deci acel material sonor, care sa obisnuiasca in mod sistematic auzul elevului de la cel mai mic pana la cel mai mare, cu toate elementele muzicii, ordonate si sistematizate de la usor si simplu la greu complex, material ce trebuie sa fie in stransa legatura cu manualele scolare si programa analitica.
Nu este suficienta insa numai expunerea teoretica si solfegierea in cantece sau simple solfegii a notiunlior predate, ci elevul trebuie sa stie sa le observe, sa le auda, sa le asimileze si sa le poata reda. Este firesc ca in momentul in care invatamantul muzical isi cladeste o serioasa baza stiintifica sa se observe aceasta lacuna si sa se caute in mod necesar si stringent solutionarea ei.
– [din Introducere]