Diplomele maritale

Cei doi poli ai povestirilor – satul si copilaria – se recompun dupa o strategie a confesiunii, careia autorul ii confera rol terapeutic si de talmacitor al unor amintiri zavorate in personalitatea oricui. Numai ca in proza lui Mihai Pascaru nostalgiile, confesiunile, tacerile cu sens, apetentele pentru elementele-surpriza, exigenta nebanuita din exercitiile de cunoastere sunt detensionate si asezate in rost.
Nu hazul copilariei, nu neaparat valentele ludice ale preajmei, ci dorinta de a reinstitui firescul este suportul pe care scriitorul il transforma in vocatie. – Diana Campan Fictiunea creste din egofictiune, iar narativitatea dobandeste sensuri si intelesuri noi din multiplicarea repetitiva a unor semne ale destinului incorporate in lumea matriciala a satului, semne pe care condeiul plin de inventivitate al lui Mihai Pascaru stie sa le descifreze cu mana sigura…
– Mircea Popa Mihai Pascaru surprinde in scurtele sale proze o fauna umana numai buna de pus intr‑un insectar al fiintelor certate cu morala – personaje ciudate, traind intr‑o lume nu mai putin ciudata. E aici o proza satirica de cea mai buna calitate, tratata de un veritabil povestitor, in linia traditionala a prozatorilor ardeleni.
– Constantin Cublesan