Doamna Bovary

Emma Bovary, femeia frumoasă și cu inima plină de vise, ne duce repede cu gândul în lumea ei plină de dorințe și nemulțumiri. Când începi să citești despre ea, pare că o cunoști deja personal, pentru că Gustave Flaubert reușește să o contureze atât de realist și plin de nuanțe, încât nu poți să nu te intrebi dacă și tu ai cunoscut vreo Emma. Ea trăiește într-un orășel mic, într-o casă obișnuită, dar mintea ei zboară către povești romantice citite și visuri mai mari, mai palpitante. Nu-i rău să visezi, dar Emma se agață de aceste iluzii cu atât de multă pasiune, încât uită să aprecieze ceea ce are cu adevărat.

Ceea ce face cartea atât de captivantă e modul sincer în care autorul ne arată fragilitatea și complexitatea acestei femei. Emma nu e nici perfectă, nici complet greșită, ea este o combinație de dorință și dezamăgire, de ideal și realitate zbuciumată. În căutarea fericirii, ea încearcă tot felul de escapade: cheltuie mai mult decât poate, se angajează în aventuri și se refugiază adesea în imaginație. Ne este simpatică, pentru că niciodată nu pare să fie o femeie rea, ci pur și simplu o sufocată de așteptări și de propria ei sete de iubire și de sens.

Ce mi s-a părut fascinant e modul în care Flaubert pictează toate aceste momente—sensibile, erotice, uneori tulburătoare—cu o delicatețe rar întâlnită. E ca și cum Emma devine o prietenă pe care o înțelegi și o simți aproape, poate chiar și în ochii ei plini de iluzii și de dezamăgiri. Și, da, cartea a stârnit controverse la vremea apariției, iar autorul a fost acuzat de obscenitate, dar ceea ce contează cu adevărat e sinceritatea cu care a descris această femeie și lumea ei, atât de umană și atât de vulnerabilă.

În final, Emma nu e doar o femeie dintr-un roman vechi. E o figură care rămâne actuală, pentru că aproape toți ne putem regăsi în suferința ei, în căutarea aia de fericire, chiar dacă uneori risipim totul pe iluzii. Flaubert ne arată, în modul cel mai autentic, cum visele și realitatea se pot ciocni dur, dar întotdeauna ne lasă cu gândul că, poate, tot ce contează e să nu uiți să trăiești, chiar dacă lumea ta se dărâmă în jurul tău.”