Categorii: Uncategorized

Drept financiar public Ed.4

Acest curs prezinta alaturi de cele mai importante elemente ale regimului juridic al fondurilor publice (notiunea de fonduri publice, structura bugetelor publice, etapele procedurii bugetare si controlul financiar) si elementele Constitutiei financiare si, in egala masura, cele specifice relatiei dintre stat si economie din perspectiva dreptului public, analizand ajutorul de stat, datoria publica, garantiile publice si finantarea investitiilor publice. Reglementarile tehnice si deopotriva ermetice ce organizeaza colectarea, administrarea si utilizarea fondurilor publice sunt astfel reinterpretate cu ajutorul limbajului juridic si al rationamentelor specifice dreptului, oferind instrumente de analiza si solutii ce speram ca se pot dovedi utile atat pentru studenti, cat si pentru practicieni sau, de ce nu, pentru teoreticienii dreptului.
Aceasta noua editie a cursului de Drept financiar public dezvolta analiza juridica a reglementarilor, actualizeaza legislatia existenta si, acolo unde este cazul, o completeaza cu noile prevederi in domeniu si include trimiteri la doctrina juridica actuala, nationala si europeana. Din cuprins: • Bugetele publice.
Ordonatorii de credite bugetare • Principiile bugetare • Aprobarea bugetelor publice • Adoptarea actelor normative cu impact bugetar • Transferuri intre bugetele publice • Executia bugetara • Finantarea investitiilor publice Puncte forte: • legislatie consolidata nationala si europeana •explicare clara si concisa a informatiilor din sfera dreptului financiar public •structura facil de parcurs a lucrarii •ample referinte bibliografice, necesare perfectionarii cunostintelor in domeniu

Share

Ce a fost Pompeii?

Care informatii sunt adevarate? • O destinatie estivala in Imperiul Roma •Un oras ingropat timp… Vezi produsul >>

4 zile în urmă

Bunico, povesteste-mi despre tine

Cadoul care se daruieste de doua ori si se foloseste generatii intregi. Cartea este pe… Vezi produsul >>

4 zile în urmă

Legende si povestiri istorice

Patruzeci de povestiri istorice pline de har si invataturi se adreseaza in primul rand elevilor… Vezi produsul >>

4 zile în urmă

Pachet 4 carti: Paffi

Pachetul contine titlurile: • Paffi. Puiul de dragon la scoala(28 pagini) •Paffi. Puiul de dragon… Vezi produsul >>

4 zile în urmă

Pachet 5 carti: Charles Dickens

Pachetul contine titlurile: • Poveste de Craciun(96 pagini) • Oliver Twist (96 pagini) • Vechiul… Vezi produsul >>

4 zile în urmă

Disney. A venit Craciunul! Aventuri cu autocolante 2 ani

Descopera micile aventuri din aceasta carticica distractiva. Cauta si gaseste autocolantele lipsa de la fiecare… Vezi produsul >>

4 zile în urmă