Cei trei si Padurea cea Mare este volumul intai din Drumul spre Vozia Orice intimplare se desfasoara intr-un plan sau domeniu al existentei, mai mult sau mai putin fantastic. Drumul spre Vozia are propriul sau plan al existentei, unul ce tine de vechea cultura romaneasca, cea pe care Ernest Bernea o vedea inca in anii ’50 ca disparuta.
Si totusi, in sufletele noastre, un fir de aur mai tare ca otelul ne leaga de aceasta veche cultura, intr-un chip ce este de neinteles pentru straini. Pe acest fir pornind, am gasit lumea in care se intampla Drumul spre Vozia.
Este o lume in duh – nu pot spune fantastica, desi fantasticul nu lipseste -, ca o proiectie duhovniceasca si totodata concreta a sufletului romanesc. Se cuvine, poate, sa completez doar cu observatia ca romanul a fost alcatuit in 2000-2002, intr-o vreme in care nu citisem Stapanul inelelor .
Aveam sa-l citesc abia in 2007, cind am avut o adevarata uimire in fata intalnirii pline de atata asemanare si atata deosebire intre doua culturi vechi, amandoua disparute astazi.
