Categorii: Uncategorized

Drumurile amantilor Ed.2

A 5-a carte din seria Amantii Corina Ozon tine cont de dorintele cititorilor ei, iar cea mai mare dorinta a acestora a fost ca aventurile lui Cati si Mircea sa nu se sfarseasca, daca e posibil, niciodata. Asa s-a nascut cel de-al cincilea volum al seriei Amantii, unde umorul, exprimarea realista, situatiile spumoase, dar si sensibilitatea personajelor sunt cuceritoare.
Capabila de a aborda cu aceeasi fervoare o multitudine de teme si stiluri si de a captiva in egala masura, Corina este tot mai dezinvolta literar atunci cand spune o poveste. Iar prin fiecare nuanta a frazelor pe care le concepe si le daruieste cititorilor se simte placerea scrisului si a impartasirii, a dezvaluirii psihologiei vietii noastre, a tuturor, asa cum e ea in toate aspectele sale, si pe care ochiul de scriitor stie sa o cuprinda in resorturile cele mai intime si mai puternice.
Cea mai mare calitate a unui scriitor este sa te faca sa nu poti lasa o carte din mana, iar cu Drumurile amantilor exact acest lucru se intampla. Savurati cartea si, sunt convins, veti regreta iute ca s-a terminat.
-Alexandru Voicescu Din seria Amantii fac parte: • Volumul 1: Zilele amantilor • Volumul 2: Noptile amantilor • Volumul 3: Amantii 3.0 • Volumul 4: Divorturile amantilor • Volumul 5: Drumurile amantilor • Volumul 6: Carantina amantilor

Share

Diakrisis Vol.1: Immanence and Transcendence

Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Sfanta Treime in pictura italiana din secolele XIV-XVII

La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Ignoranta emotionala

Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Indumnezeirea persoanei

Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Gresia albastra Vol.1

Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Biologie

Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>

6 zile în urmă