Dumnezeul meu. Despre incredere, dragoste si viata duhovniceasca

Cartea „Dumnezeul meu. Despre incredere, dragoste si viata duhovniceasca” scrisă de Serghie Baranov mi-a lăsat o impresie profundă și aproape personală. De-a lungul citirii, am simțit cum autorul vorbește despre lucruri esențiale, despre momentele de căutare și de neliniște ale fiecăruia dintre noi. Cartea nu pare doar un set de reflecții teologice, ci o poveste despre sufletul uman și dorința noastră neașteptată de a-L descoperi pe Dumnezeu, de a-L simți aproape, nu doar ca o idee abstractă, ci ca o prezență vie și caldă.

Una dintre cele mai interesante teme pe care le abordează Baranov este limita omului. În viața de zi cu zi, mulți dintre noi ne mulțumim cu o existență liniștită, muncind, având grijă de familie sau chiar fiind oameni buni, dar în interior simțim că lipsește ceva. Cartea ne amintește că această limită, această stare de mulțumire minimală, nu e cea pentru care am fost creați. Dumnezeu ne cheamă tot mai sus, să ne întindem spre ceva mai înalt, spre o viață plină de adevăr și iubire. E un îndemn subtil, dar puternic, de a nu ne opri din căutare, de a merge dincolo de-așternutul confortului.

Ce mi-a plăcut mult la această carte e modul în care autorul vorbește despre egoism – este, după cum spune el, păcatul nostru principal, rădăcina tuturor relelor. Egoismul produs de dorința de a ne satisface pe noi înșine, chiar dacă pe seama celor din jur sau chiar a celor pe care îi iubim, a devenit pentru Mulți un mod de a trăi. Dar Baranov nu doar vorbește despre rău, ci ne readuce în față ideea iubirii sincere, acea iubire care se sacrifică, care nu caută propriul beneficiu, chiar dacă e atât de greu. În felul acesta, cartea devine și o invitație la reflecție, la schimbare.

Ce m-a impresionat e modul sincer în care autorul vorbește despre dorința omului de a-L întâlni pe Dumnezeu. Nu ca pe o idee distantă, ci ca pe o ființă, oPersoană. Textul aduce în discuție starea de indumnezeire explicată simplu și profund, ca acea apropiere atât de intimă încât Dumnezeu nu mai rămâne doar un obiect sau un concept, ci se transformă în parte din ființa noastră. E ca și cum ne face să simțim că această întâlnire nu e doar pentru sfinți sau oameni speciali, ci pentru oricine caută adevărul și iubirea.

Diana Gutu, traducătoarea, reușește să transmită exact această inimă caldă, plină de speranță și dragoste pe care o simți în paginile cărții. În final, cred că această carte nu e doar pentru cei care sunt deja aproape de Dumnezeu, ci pentru oricine simte acea neliniște, acea sete de altceva, de ceva mai mult. E o poveste despre credință, despre iubire și despre puterea transformatoare a prezenței divine în viața noastră, spusă într-un mod accesibil și plin de sensibilitate, care te face să vrei să mergi mai departe, să te apropii mai mult și să nu te oprești din căutare.