Dunavat

Toate aceste povesti, precum niste cioburi disparate, formeaza o oglinda cu valoare literara, devenind o mitologie personala, un topos literar care poarta semnatura inconfundabila a unuia dintre ultimii reprezentanti de marca ai Scolii literare de la Targoviste: Ion Marculescu. George Motroc Prozele scurte din acest volum compun un memoir fabulatoriu, traversand decenii si teritorii si aducand in fata cititorului personaje spumoase, pitoresti.
Spiritul bon vivant al autorului razbate din fiecare povestire, iar analiza pe care o face existentei mundane se transforma, de-a lungul cartii, intr-un tablou pe alocuri introspectiv, cu lumini si umbre, profund uman. Din pacate, nu stiu (de fapt, nu pot) sa vorbesc despre mine.
Raman uimit cand aud ce spun unii oameni despre ceea ce scriu, ce pictez sau ce sculptez. De exemplu, academicianul Mihai Cimpoi, de la Chisinau, a scris o carte (Anatomia fiintei) in care imi aminteste numele ca facand parte din generatia de azi a Scolii artistice si literare de la Targoviste.
Mi se pare cam mult zis, dar nu pot opri pe nimeni sa spuna ce crede, bine sau rau. S-a spus ca am un stil personal, ca am gasit o „nisa” care aminteste de „jurnal”, dar si ca prin ceea ce scriu, transgresez genurile literare.
Se poate! Recunosc ca nu-mi plac retetele si canoanele.
Ma abat de la reguli pe cat pot. O fi bine?
O fi rau? Cine stie!…
Oricum, nu are importanta! – Ion Marculescu, interviu in Actualitatea Literara, noiembrie 2014