Dupa ce si-a adunat cu succes versurile anterioare intr-o antologie, Poarta felinelor , tot la Neuma, poeta Vilia Banta propune o carte de poeme noi. Ele apar strabatute de aceeasi melancolie discreta, expresiva care da farmec aparte textelor sale.
Nostalgia Micului Paris e un pretext pentru rememorari mai profunde, expuse cu mare sensibilitate lirica. – Horia Garbea Dubitativ si analitic, intrebator si, cel putin, sceptic, versul sau are acea amaraciune de care avem nevoie spre a ne confrunta cu noi insine, spre a ne compara cu ceva, pe care nu ni-l descoperisem pana acum.
Poeta de aleasa sensibilitate, traindu-si datul cu puterea resemnarii, adancindu-se-n tainele-i ca intr-un cer interior, doamna Vilia Banta, … cea condamnata la frumusete,/ incremeneste-n propria-i legenda.
Precum ideea de frumos in durere. – Radu Carneci
