Gerundul, vezi tu, se lanseaza intr-o traiectorie foarte speciala in ea insasi, precum o raza de soare care se straduieste sa-si faca loc printre nori. Si in cartea lui Victor Horeanu, „Efemeride”, acest lucru se simte peste tot – o calatorie personala, dar si universala, prin etapele unei vieti marcate de schimbari si momente de randuiala cu totul speciale.
Omul a inceput ca un copil simplu, si ca atare, povestea lui e plina de sinceritate si emotie. Se impinge pe un fundal de oitoare, traind iubirea, pierderea, munca si bucuria de a fi. Ce imi place e ca autorul nu incearca sa-si ascunda vulnerabilitatile, ci le face punte spre intelegere si compasiune. Ne duce cu gandul ca, desi fiecare dintre noi se confrunta cu propriile efemeride, toate sunt legate intre ele printr-un fir comun – dorinta de a ramane ceva in urma, chiar si in fata vremurilor stirbe, pline de lipsuri si greutati.
Ceea ce te prinde la carte e modul in care autorul povesteste cum viata lui s-a transformat dintr-un stadiu de larva, in ceva mai inalt, mai liber, cu aripi tinere si nesabuite, gata sa zboare spre necunoscut. Fiecare capitol pare sa fie o lecție de curaj: de a iubi, de a suferi, de a munci si, nu in ultimul rand, de a-ti Gasii propriul drum. Stilul lui Horeanu e cald, prietenos si plin de sinceritate, ca si cum te-ai aseza la o vorba cu un vechi prieten, care iti spune totul fara ocolisuri si cu ochii bine deschisi spre realitatea unui trai adesea plin de stop-cadru-uri dure, dar si de momente de magie pura.
Ce m-a impresionat cel mai mult a fost felul in care relatarea a evoluat, ca o metafora a metamorfozei umane. Fiecare etapa a vietii e parte dintr-un cerc, si fiecare sfarsit devine un nou inceput. La final, tot ce ramai e dorinta de a fi memorabil, de a lasa in urma ceva de pret – un mesaj, o amintire, o energie pozitiva. Si atunci, cartea devine nu doar o poveste despre trecut, ci un indemn la traire autentica, la a trai clipa si a nu uita ca efemerul nu e doar fragil, ci si frumos, daca il privim cu ochi plini de suflet.
In cazul meu, ca si al efemeridelor, am trecut printr-o metamorfoza. Acolo unde isi depun ele ouale e apa curata, potabila.
Probabil ca un stramos de-al meu cu numele Horeanu a venit din Maramures odata cu primul voievod. Eu m-am nascut acolo unde se agata harta in cui, undeva la tara, dupa marea foamete si inainte de reforma monetara.
Desi erau mai multe lipsuri eram fericit si sanatos. Am muncit de mic copil, mergeam cu caii la pascut si aduceam vacile de la cireada, apoi a venit colectivizarea.
Am ramas fara pamant, cai si vaci. Tata, de suparare a murit.
Ca la efemeride se termina perioada de larva si incepea cea de nimfa. In vacantele de vara de la liceu, am muncit la combinatul siderurgic, se construia termocentrala.
Atunci m-am dezvoltat fizic si psihic. Incepeau sa-mi creasca aripile si intr-o zi a anului 1969 am zburat precum efemeridele si mi-am aratat iubirea desi la mine ziua cea din urma e mult mai lunga.
Am vrut sa ramana ceva in urma unei existente efemere.