Inspectorul Victor Stamate si adjunctul sau, Petrus, se intorc sa-l caute pe Tati, cum au promis la sfarsitul romanului Saptamana nebuna. Din nou patrundem in lumea interlopa (furturi, droguri, trafic de carne vie), intalnim raufacatori si traficanti de toate calibrele, incepatori naivi care cad usor in plasa politiei si infractori cu state vechi, caliti in ticalosii, cu relatii la cel mai inalt nivel in lumea politiei si in lumea politica.
Nimic nu este ce pare la prima vedere. Cum sa-l gasesti intr-o asemenea lume pe capul tuturor – Tati?
Un autor care se preface ca scrie romane politiste, dar, de fapt, autoreferential cat incape, tot ce ne-a dat inainte rezulta a fi fost pasi ca sa-i arate bietului cititor ca se joaca cu el. Si-a strans acum la un loc personajele, devenite vechi prieteni sau dusmani, ca sa ne arate, in sfarsit, ca n-a fost si nu e nimic politist in ce ne-a oferit si ne ofera.
Doar generare de texte, doar ceva stropi de puroi ce sar, intamplator sau voit, peste noi, doar ceva fire-piste spre lumea despre care scriitorele – unul Turlea – pare a sti tot, dar, cinic – ca Tati – sau neputincios – ca politistii – ne da cate ceva cu pipeta, sa nu ne sufocam dintr-o data. Intr-un cuvant, un nou, fals, roman politist, pe care-l citim insa pe nerasuflate.
– Jana Balacciu Matei Lucrul cel mai important si care il distinge pe autor de multi, prea multi colegi ai sai este placerea – vizibila – de a scrie proza. La antipodul scriitorilor narcisisti si nombrilisti pentru care cititorul conteaza putin sau deloc, Stelian Turlea se pune in locul nostru si-si da siesi, ca autor, urmatoarea miza: sa nu indrazneasca, fie si pe o singura pagina, sa plictiseasca.
– Daniel Cristea-Enache
