Eu, profesor, Ion Apostolescu

In toate salile, de fapt, cu ochii la ceasuri, sub indemnul unei forte necunoscute, se lucra exemplar. Disciplina, voci scazute, exactitate, eficienta.
In cabinetul de geografie, la lumina unei torte, se confectionau roci africane, singurele care lipseau din colectie. „Granit de Zambezi”, „Andezit Congolez”, „Porfir de Burundi”.
Hartile erau o minune, busolele aveau cadrane cu fosfor, indicatoarele, ciucuri in varf. Intr-un colt, un profesor cu pantaloni bufanti, bocanci, ranita in spate si ochelari de nisip, intruchipa prototipul turistului tibetan.
In cabinetul de istorie, tot numai becuri si portrete, se lustruiau febril busturile catorva domnitori. Cu o penseta, laborantul chimist readucea la dimensiuni normale nasul lui Radu Praznaglava, iar in dreptul ferestrei se pregatea reasamblarea calului ce-l purtase pe Stefan in timpul luptelor de la Vaslui.
Dificultati serioase, inca nesolutionate, erau cu albumele, caci lipseau imagini din „Epoca de Piatra” si in intregime „Hora de la Frumusica”. In sala de stiinte naturale se schimbasera cozile catorva fazani si s-a izbutit ascutirea ciocului unui vultur plesuv.
Directoarea insasi supraveghea ordonarea insectarelor, indicand pentru gargarite si paianjeni locuri mai centrale. Sugera ca sectia daunatori sa fie mai bine reprezentata.
Pe rafturile unor etajere se aflau acvarii cu pesti intineriti, iar in dreptul catedrei era in faza de finisare un urangutan de musama. Pe ansamblu, te coplesea o atmosfera zoologica universala, te asteptai ca bestiarul sa prinda viata din clipa in clipa si sa sfasie toata suflarea din jur.
Si profesorii lucrau, lucrau mereu.