Evadarea imposibila

Evadarea imposibila. Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc, 1957-1961 Evadarea imposibila intregeste memoriile carcerale ale Lenei Constante, intr-un diptic unde cartii despre ancheta, torturi si singuratatea celor 8 ani de recluziune totala ( Evadarea tacuta ) i se adauga acum cartea despre viata in celulele comune ale inchisorii de la Miercurea-Ciuc, in asteptarea eliberarii.
Autoarea fusese condamnata la 12 ani de detentie in procesul-mascarada montat de autoritatile staliniste impotriva lui Lucretiu Patrascanu si a apropiatilor sai. Evadarea imposibila se poate citi si ca o marturie despre puterea salvatoare a povestii, a naratiunii, in situatii extreme.
Lena Constante se asaza in rolul unei Seherezade a infernului, care nu se salveaza pe sine povestind, de la o zi la alta, ci le salveaza pe cele ce o asculta de la lancezeala bolnava a lipsei de ocupatie, de la moartea spiritului. Se poate spune, de aceea, ca volumul de fata povesteste efortul salvarii aproapelui: la figurat, dintre zidurile inchisorii, la propriu, de la uitarea istoriei de catre un prezent tot mai departat de dansa.
De aceea, cartea Lenei Constante are puritatea si taisul unei angajari etice fundamentale. Ea ramane necrutatoare cu aberatiile umanitatii, dar iertatoare cu greselile oamenilor.
– Ioana Bot Intelegand ca nu obedienta este solutia, ci revolta, chiar daca nu una de factura zgomotoasa, si simtind nevoia sa infrunte presiunile exterioare si izolarea, Lena Constante isi construieste compensatoriu o lume imaginara minutioasa, apeland la o „gimnastica intelectuala neintrerupta”, dupa cum observa si Monica Lovinescu. Refugiul este interior si estetic: uneori construieste o casa utopica sub pleoape, alteori evadarea consta in alcatuirea unui dictionar mintal de versuri disparate.
Cealalta lume, opusa anchetei si detentiei, este poezia, solitudinea fiind depasita printr-un urias gest estetic recuperator; dar evadarea mentala este dificila. Detinuta inventeaza povesti, confectioneaza papusi, compune basme si piese de teatru, deseneaza, reuseste, din devorarea vizuala a unui obiect oricat de mic, un adevarat peisaj, o lume noua.
– Ruxandra Cesereanu