Evadarea tacuta

Evadarea tacuta.3 000 de zile singura in inchisorile din Romania Scrisa in franceza, apoi rescrisa integral in romana, dupa 1990, Evadarea tacuta este totodata povestea unei experiente autobiografice cumplite si marturie despre un drum dureros prin Istorie, pe care multi au fost obligati sa-l parcurga in Romania comunista. In inchisoare, intr-o izolare care ii interzice orice contact cu exteriorul si orice obiect, inclusiv hartia si creionul, Lena Constante va practica o „scriere tacuta”, lipsita de materialitate, o scriere mintala, care numai dupa ani si ani va ajunge sa fie pusa pe hartie, dand astfel corp si istorie perioadei petrecute in temnita.
Jurnalul nu se refera la aspectele politice ale detentiei, ci povesteste un cotidian facut din frica, din lacrimi si slabiciuni, dar si din mici revolte din care nu lipsesc clipele de bucurie; totusi o face intr-un stil lipsit de emfaza, cu fraze austere, ce restituie, prin intermediul trairilor cotidiene, sensul incredibilei realitati pe care autoarea a traversat-o. – Angela Tarantino, traducatoarea editiei italiene, L’Evasione silenziosa , Nutrimenti, 2007 Fara sa fie scriitoare, Lena Constante scrie aici literatura adevarata, pentru ca, tot astfel cum traversarea infernului concentrationar o obligase sa descopere resursele spirituale ale omului in genere, punerea respectivei traversari „in naratiune”, reamintirea ei in ordinea unei povesti o conduc pe nestiute la resursele figurative ale limbajului, cele care intemeiaza, dintotdeauna, literatura.
Pregnanta mesajului cartii, forta sa educativa si recuperatoare sunt cu atat mai mari – si mai justificate. Cititorii vor descoperi in paginile Evadarii tacute o istorie exemplara nu numai despre adevar, ci si despre asezarea acestuia in cuvinte.
– Ioana Bot