Atunci când iei hotărârea să te adâncești în lumea filozofiei, e posibil să te simți copleșit de multitudinea de idei și de moduri diferite de a privi viața și sinele. Pierre Hadot, în cartea sa „Exercitii spirituale si filosofie antica”, vine exact în întâmpinarea acestor inevitable dileme, arătând că filozofia nu e doar despre teorii complicate, ci despre un mod de a trăi și de a te cunoaște pe tine însuți.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte e modul în care Hadot ne face să vedem legătura profundă dintre filozofie și exercițiu spiritual. Nu e vorba doar despre citit și învățat teze, ci despre practică, despre modul în care gândurile și introspecția noastră pot deveni instrumente pentru o viață mai plină de sens. Autorul ne duce înapoi, în timp, către primii filosofi greci, către Sokrat, Platon, Epicur sau Seneca, și ne arată că pentru aceștia, filozofia era o cale de a-și cultiva sufletul și de a-și găsi liniștea interioară.
Mi-a rămas în minte ideea că filozofia antică nu era doar pentru intelectualii de frontieră, ci pentru oricine dorea să-și pună la încercare modul de a fi și de a gândi. Hadot ne invită să vedem în texte precum „Epistolele” lui Epicur sau „Gândurile” lui Marcus Aurelius niște exerciții de autocunoaștere, și nu simple doctrine. Participarea la aceste practici e ca și cum am face un antrenament pentru minte și suflet, pentru a putea naviga mai bine în tumultul vieții moderne.
Ce mi s-a părut fascinant e că, în esență, filozofia românească, despre care uneori spunem că ne lipsește, are multe rădăcini în această idee a continuu punerii în chestiune a relației noastre cu noi înșine și cu lumea. Hadot ne amintește că a face filosofie nu înseamnă doar să răspunzi la întrebări, ci să îți schimbi modul de a trăi, de a vedea lumea și pe ceilalți, prin exerciții de reflecție și practică zilnică.
În final, despre ce mi-a rămas mie această carte? Speranța că filozofia nu e un labirint de teorii complicate, ci un mod de a fi prezent, conștient și deschis la dialog cu sinele și cu lumea. E un reminder că, uneori, cele mai simple practici, precum gândirea atentă și reflecția, pot deveni cele mai puternice instrumente pentru a ne găsi liniștea și înțelepciunea. De aceea, o recomand cu căldură celor care vor să se descopere mai bine și să-și găsească propriul drum spre o viață mai autentică și mai plină de sens.
„Exercitii spirituale”. Dar nu meditatiile pioase si rigide ale lui Loyola, care sunt doar un ecou indepartat, plin de distorsiuni, ale traditiei antice, cat lucrarea sinelui asupra sinesi, de timpuriu schitata inca de catre primii filosofi greci si aflandu-si amploarea deplina odata cu dialogul socratic si platonician, odata cu „Epistolele” lui Epicur sau ale lui Seneca, odata cu „Manualul” lui Epictet, odata cu „Gandurile…” lui Marcus Aurelius, cu tratatele lui Plotin – lucrare pe care unii moderni, precum Montaigne, Descartes, Kant, Michelet, Bergson, Friedmann si Foucault, au continuat sa o practice.
Esenta filosofiei sa nu fie oare tocma aceasca continua punere in chestiune a raportului nostru cu noi insine, sau cu aproapele si cu lumea?