Categorii: Uncategorized

Familia Borgia. Crime, nepotism, coruptie Ed.2

Povestea ascensiunii si a decaderii uneia dintre cele mai diabolice familii din istorie. Volumul de fata prezinta istoria ascensiunii si a decaderii uneia dintre cele mai diabolice familii din cate au existat vreodata.
Numele Borgia este sinonim cu nepotismul, coruptia si lacomia, fenomene atat de raspandite in Italia in epoca Renasterii. Cunoscuti pentru faptul ca acumulau putere, avutii, teritorii si titluri prin mituire, casatorie si crima, membrii dinastiei cu radacini spaniole au ajuns sa ocupe cele mai inalte pozitii in societatea italiana a secolelor al XV-lea si al XVI-lea.
Figura centrala a acestei familii o reprezinta puternicul si avidul Rodrigo Borgia (1431-1503), devenit papa sub numele de Alexandru al VI-lea in 1492, anul in care Cristofor Columb a ajuns in America, maurii au predat Granada in mainile spaniolilor, iar Lorenzo Magnificul a murit la Florenta. Descendent al unei influente familii aragoneze, acesta s-a implicat din tinerete in politica de la Roma, servind in Curie in timpul pontificatului unchiului sau Calixt al III-lea (1378-1458) si sub patru succesori ai acestuia.
Doua dintre cele sapte odrasle ale sale au cunoscut la randul lor puterea si faima: Cesare (1475-1507), duce de Valentinois, care i-a servit drept model lui Niccolo Machiavelli in scrierea faimoasei sale lucrari intitulate Principele, si Lucrezia (1480-1519), ducesa de Ferrara, Modena si Reggio, care, ajutata de Cesare, si-a ucis propriul sot. Cu eruditie, iscusinta si intuitie, Christopher Hibbert destrama valul legendei care s-a tesut in jurul familiei Borgia, realizand un portret plin de drama si de verva.
Un maestru in ceea ce priveste alcatuirea unei naratiuni istorice. -The Daily Telegraph Hibbert se pricepe sa spuna o poveste, […] cauta culoarea, faptul anecdotic, barfa, momentele care intriga, violenta.
-Times Literary Supplement Traducere din limba engleza deLidia Gradinaru.

Share

Diakrisis Vol.1: Immanence and Transcendence

Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Sfanta Treime in pictura italiana din secolele XIV-XVII

La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Ignoranta emotionala

Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Indumnezeirea persoanei

Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Gresia albastra Vol.1

Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Biologie

Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>

7 zile în urmă