Categorii: Uncategorized

Fara suflare

Un vertij al ideilor prinse in metafore ascutite, penetrante pana la marginea nebanuita a simturilor, te acapareaza intr-un fel de montagne russe la capatul caruia, oricat ai fi de pregatit, iesi cuprins de o stranie ameteala. Recitirea devine un exercitiu obligatoriu, pentru sedimentarea drojdiilor si condensarea sensurilor intr-o imagine finala, dar efortul merita, pentru ca, dincolo de perdeaua de fum a literelor, ramane o constructie poetica durabila, fara termen de valabilitate, apanaj al operelor artistice de valoare.
– Andra Tischer Eul tau liric, glasul tau de vers, ritmul tau, par ale unei alte planete, pe care noi, cititorii, nu am calcat, dar pe care, prin iscusinta ludica a harului tau, reusim s-o exploram. Cum manuiesti tu cu-atata zvac biciul impletit din versuri, sfichiuind corzile unui pian, la care Erosul canta melancolic, nu reusesc a deslusi nici macar in ceasul acesta, in care iti port poemele pe buze, ca mai apoi sa le plimb printre bunatatile pieptului insetat de o viziune a sentimentelor, pe care omenirea o pierde din ce in ce mai abitir, dar tu o resuscitezi prin ivirea acestui volum de poezie de simtamant, de stare, creator de atmosfera aselenizata.
– Stefana Dicu

Share

Diakrisis Vol.1: Immanence and Transcendence

Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Sfanta Treime in pictura italiana din secolele XIV-XVII

La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Ignoranta emotionala

Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Indumnezeirea persoanei

Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Gresia albastra Vol.1

Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Biologie

Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>

7 zile în urmă