Exista ceva autentic in fibra unei constiinte, dincolo de culori locale sau curcubeie cosmopolite, pe care numai limba vorbita il poate dezvalui. Acel ceva ce tine de marile adevaruri directe, explozive, facute publice fara intermediar.
Dar si de micile adevaruri intime, marturisite printr-o simpla intorsatura de fraza, printr-o formulare anume, insa mai cu seama prin recursul la o expresie emblematica. Astfel de sintagme, folosite frecvent sau cu totul intamplator, spun mai multe despre un om – in relatie si cu sine, si cu poporul caruia ii apartine – decat orice declaratie ferma.
Asezate intr-un depozit al inconstientului, intre ceea ce suntem ca indivizi si tot ce ne formeaza ca fiinte sociale, asemenea expresii sunt autoportrete in miniatura. Si spectacole pe scena sufletului fiecaruia dintre noi.
– Octavian Saiu