Am avut ocazia să citesc „Farmecul vietilor distruse”, o carte care m-a captivat prin modul în care abordează tema ratării. Autorul, Angelo Mitchievici, nu se limitează la o simplă analiză teoretică, ci pornește într-o incursiune filozofică și literară, adunând exemple din literatură, filme și bande desenate, ca și cum ne-ar invita la o conversație profundă despre eșec și acceptarea lui.
Ce mi s-a părut interesant e faptul că Mitchievici ne provoacă să ne întrebăm cum ne instalăm în eșec și cum reușim să ne raportăm la această parte inevitabilă a vieții. Ne enervează sau ne liniștește? Îl acceptăm cu resentiment sau găsim în el un motiv de reflecție? Întrebări pe care, sigur, și fiecare dintre noi și le pune, dar în această carte le întâlnim puse în contexte diverse, din Cioran până la marele Gatsby, de la filmele lui Louis Malle la aventurile lui Corto Maltese.
Ce mi-a plăcut e faptul că autorul nu dă soluții simple sau lecții de morală, ci ne provoacă să privim ratările ca pe niște povești, ca pe niște parcursuri ale unor („anti”)eroi, fie ficționali, fie biografici, care se instalează și persistă în adâncul existenței. El folosește exemple diverse și, mai ales, deschide o reflexie personală și sinceră despre acea „atracție învăruitoare față de ratat”, cum o numește el, și cu care mulți dintre noi ne putem identifica.
Un alt aspect extrem de atrăgător e felul în care Mitchievici ne propune o panoramă de instantanee, ca o colecție de imagini și emoții, o excursie nostalgică prin artă și literatură. Cartea devine, astfel, un soi de ghid nevăzut pentru cei care iubesc tihna visării și vor să se lase purtați de firul imaginarului. E ca și cum am stătea la o masă cu un bun prieten, povestind despre deșerturi, oameni pierduți sau evenimente nesemnificative, dar pline de sens pentru suflet.
La final, pot spune că „Farmecul vietilor distruse” e o carte delicată, plină de sens, care te invită la introspecție și la acceptarea eșecului ca parte a firii noastre. E o lectură care nu-ți oferă răspunsuri simple, dar te încurajează să-ți construiești propria poveste, cu bucuriile și cumpenele ei. O carte de care te vei îndrăgosti și pe care vei revizita oricât de multe ori, fiecare dată găsind în ea noi înțelesuri și reflexii.
Farmecul vietilor distruse. Cateva reflectii despre ratare Preocupat de tema ratarii, care, in opinia sa, „are relevanta unei cunoasteri de sine”, Angelo Mitchievici o studiaza intr-o serie de eseuri pornind de la exemple din literatura, filme, banda desenata.
Cum te instalezi in esec? Cum iti asumi ratarea, cu voluptate, ori blazat sau resentimentar?
De la Cioran la Voltaire, de la Mircea Eliade la Mircea Cartarescu, de la Locul unde nu s-a intamplat nimic la Marele Gatsby, Desertul tatarilor , Macbeth , de la decadenta gurmanda (din Marea crapelnita al lui Marco Ferreri) si erotica (din Pasiune fatala al lui Louis Malle) la aventurile lui Corto Maltese si parabola Fiului Risipitor , asistam la o defilare a (anti)eroilor fictionali care se instaleaza si persista in esec. Evitand orice sistematizare, incercare de pedagogie negativa sau lectie de morala, autorul porneste in mod frecvent de la reflectiile lui Emil Cioran, cu care impartaseste „atractia inavuabila fata de ratare” si care deschide seria ratatilor fictionali cu cei din propria panoplie biografica.
Cartea lui Angelo Mitchievici este un exercitiu rafinat si somptuos de lectura. Un obiect delicat al investigatiei intelectuale, ratarea, este alcatuit, treptat, dintr-o suita de instantanee: o panorama nostalgica, ce uneste artele intr-o sinteza de culori si de parfumuri.
Cei ce adora tihna visarii vor descoperi in acest volum memorabil un ghid al propriilor calatorii. Dincolo de paginile ei se afla intinsul fara de capat al imaginatiei eliberate.
– Ioan Stanomir