Pentru multi filosofia pare sa fie o disciplina arida, excesiv de abstracta, inutila chiar, al carei discurs „tern” ar fi prea indepartat de urgentele cotidiene. Sa fie oare un sambure de adevar in aceste aprecieri privitoare la o stiinta pe care au intemeiat-o, in Grecia, in urma cu peste doua milenii si jumatate, o pleiada de ganditori de prima marime?
Este oare cercetarea filosofica o indeletnicire sterila? Sa fie oare preocupati cei ce o practica de speculatii gratuite, inutile omului pragmatic al acestor decenii?
Daca ar fi asa, o intrebare poate fi pusa fara intarziere: de ce a aparut stiinta aceasta ciudata? Ce a inaripat gandul atator straluciti reprezentanti ai ei?
Cum de supravietuieste inca? Ce imi poate spune mie, cetateanului de rand, care traiesc o viata comuna si lipsita de mari surprize?
Ce anume o face atat de importanta incat sa merite sa imi consum timpul cu intelegerea rationamentelor sale? Mai inainte de a incerca sa formulez un raspuns voi mentiona doar ca aceasta stiinta avea, la inceputuri, o cu totul alta importanta si menire decat pare sa aiba in zilele noastre.
Daca Platon afirmase ca adevaratii filosofi se apleaca asupra celor divine, Aristotel a fost acela care, in aceeasi ordine de idei, a vorbit despre stiinta al carei obiect e fiinta ca fiinta si pe care a numit-o „filosofie prima” sau „teologie”. Ce s-a pastrat si ce s-a pierdut in acest rastimp care, la scara istoriei spirituale, nu valoreaza nici cat o fractiune de secunda?
– Autorul
