Filmul nepot al renasterii

„Prozator si teoretician, profesor si autor de film de arta, documentarist si manager de studiouri de film sau televiziune, Ioan Carmazan pastreaza, spre deosebire de majoritatea colegilor sai, o dragoste rara pentru tinerii care bat la portile consacrarii in aventuroasa „meserie” de regizor de film. Fara a astepta recunoastere sau macar respect, cineastul se confeseaza si daruie nestematele necesare formarii si edificarii pe drumul spinos al artei.
Eleganta simtului pedagogic al artistului se materializeaza in marturia de credinta a regizorului Ioan Carmazan care afirma treptele propriilor pasi inceputi ca „ucenic” drama, durerea si suferinta in formarea virtualului cineast.” Calin Stanculescu Nu cunosc vreun regizor care, de la Plotin la Parintele Staniloaie, de la Cioran si Ruben Dario, la Fane Chiorul si la Tata Oancea de la Bocsa, sa strabata atatea itinerarii de care sa-si lege, intr-un fel sau altul, sintezele cinematografice. „Regizorului Ioan Carmazan, celui mai interesant om pe care l-am cunoscut in ultimii ani”.
Daca Geo Bogza, scriitorul care a calcat atatea locuri si a scris, asa cum a scris, despre atatia ilustrissimi, se sprijina pe un asemenea superlativ, trebuie sa intelegem ca naratorul e, el insusi, un personaj cu totul iesit din serie. Si pofteste sa-si defineasca personajele cu grija confraterna: sunt dintr-o familie.
Cornel Ungureanu