Firu-n patru

„Ce e lumea? – ce e viata?”, se intrebase Lovinescu.
Amandoua vin, parca ne argumenta scriitorul o asertiune din Memorii , pe urmele mortii. Mai prozaic spus, „pestii rosii ce-si cascau lacom gurile”, din Firu-n patru si crapii „cu gurile lacome, hade”, din Acord final.
In amandoua cazurile insa scriitorul insinueaza ideea de disparitie, inchiderea in sine a unei lumi autarhice si acaparatoare, a senzatiei de discontinuitate si incoerenta, ori a lipsei de autenticitate a faptelor insesi. Personajele incep sa se recunoasca in propria lor biografie, tarziu redescoperita si poate de aceea inca insuficient exploatata.
Ostentativa indiferenta si dezgustul, fac loc unei preocupari treptate pentru eveniment, pentru ceea ce se intampla, prezentul nemaifiind o reconsiderare a momentelor trecutului, niciun refuz principial al cunoasterii, ci o biruinta a constiintei active a vietii.Aurel Sasu