Sa nu te mire, domnule Cutare: Pe mine insumi m-a mancat o floare. Cand mangaiam conturul ei mieros, Ea mana mi-a muscat-o pan’ la os.
Poate ca vrea destinul sa ne-nvete Sa nu mai credem nici in frumusete, S-o alungam din curtea mintii noastre? Fereasca-ne, candori, de-asa napaste!
Ori poate s-a temut ca vreodata Am sa-i strivesc corola fermecata? Ca nu sunt demn sa-i pipai catifeaua?
Ca-n suflet pe tandrete zburda neaua? Floare de Tu, cu taina de albine!
Eu ti-am aflat doar ranile din mine!
