Fragmente dintr-un carnet gasit. Femei

Debutul ca prozator al lui Mihail Sebastian cu Fragmente dintr-un carnet gasit (1932) nu iese din linia tematica a congenerilor sai, glosand aforistic pe marginea aventurii cunoasterii, a tragicului, a ratarii, a luciditatii in amor, a revoltelor spiritului si, in registru gidian, a degajarii plenare etc. Fragmentele …, de fapt o autofictiune camuflata diaristic dupa metoda de autenticizare larg utilizata de scriitorii secolului al XIX-lea.
Avem de‑a face cu forma aceea de negationism specific spiritelor oripilate de ratare, in conditiile in care ratarea este chiar proteza pentru actiune a individului. In carnetul gasit pe podul Mirabeau e vorba de „umilinta de a rata”.
Cu toate acestea, imunizarea se face printr-un rationament banal, dar spinal: „Ratezi cand te abati din drumul pe care vrei sa-l urmezi sau cand ajungi acolo unde ti se pare ca ar trebui sa ajungi. Eu insa nu m-am socotit niciodata sortit unui anume drum.” Este aici o decrizare a sufletelor cautand satisfactii erotice sau morale.
Acceptarea coexistentei contrariilor nu inseamna vreo constanta, ci un plus de sens pentru provizorat, care se impaca oarecum cu dispretul pentru Descartes: „Pastrez totusi din vechile mele pasiuni o mare aversiune: Descartes .Am mai spus-o, cred (caci e unul din cele mai sigure adevaruri ale mele), eu nu sunt un om moral si imi bat joc de asemenea distinctii. Dar cred in nebuni si in eroi si in sfinti.” Naratorul anonimizat din cele 24 de capitole foarte scurte noteaza, totusi, intamplarile deloc eroice, face observatii psihosociologice despre iubiri pasagere, cauta cu astutie sa prinda din zborul inertial natura pasiunilor, in fine, judeca faptele proprii sau ale celorlalti cu o detasare jucata ca plictiseala deziluzionata.
Avem de-a face cu forma aceea de negationism specific spiritelor oripilate de ratare, in conditiile in care ratarea este chiar proteza pentru actiune a individului. In carnetul gasit pe podul Mirabeau e vorba de „umilinta de a rata”.
Cu toate acestea, imunizarea se face printr-un rationament banal, dar spinal: „Ratezi cand te abati din drumul pe care vrei sa-I urmezi sau cand ajungi acolo unde ti se pare ca ar trebui sa ajungi. Eu insa nu m-am socotit niciodata sortit unui anume drum.” Este aici o decrizare a sufletelor cautand satisfactii erotice sau morale.
Acceptarea coexistentei contrariilor nu inseamna vreo constanta, ci un plus de sens pentru provizorat, care se impaca oarecum cu dispretul pentru Descartes:”Pastrez totusi din vechile mele pasiuni o mare aver-siune: Descartes. Am mai spus-o, cred (caci e unul din cele mai sigure adevaruri ale mele), eu nu sunt un om moral si imi bat joc de asemenea distinctii.
Dar cred in nebuni si in eroi si in sfinti.” Nu sunt de gasit in aceste fraze pretentii apodictice, sunt insa influente stendhaliene si gidiene. Ar putea parea, pe alocuri, ca absenta moralitatii este o poltronerie ieftina, ca regasim alianta intre indiferenta si insuficienta cerebrala.
Suntem asigurati ca egotismul deriva dintr-o desertaciune afirmata de psalmist: „Vanitas vanitatum omnia vanitas!” Contradictia ambivalentei lumii este a cautatorului de pricini pentru toate ideile mari; Sebastian face aici jocul erorilor autenticiste. Cu aceeasi degajare, muta piesele si ideile, caracterele si situatiile si in Femei, subintitulat roman, tiparit intaia data in 1933, cu o coperta realizata de Margareta Sterian.
– Lucian Pricop