Fragmente dintr-un carnet gasit. Femei

Contradicția ambivalenței lumii este a căutătorului de pricini pentru toate ideile mari. Dacă nu am intui că Sebastian face aici jocul erorilor autenticiste, am fi de acuzat lipsa de consecvență.
Cu aceeași degajare, mută piesele și ideile, caracterele și situațiile și în Femei, subintitulat roman, tipărit întâia dată în 1933, cu o copertă realizată de Margareta Sterian. Dacă pauperitatea epicului din Fragmente…
lasă loc silogismelor sau aforismelor, în Femei se construiește cu oarece minuție, cu un plus de observație psihologică, chiar cu o grijă pentru detaliul poveștii de viață. Plot-urile sunt relativ simple: Ștefan Valeriu trece prin șase experiențe erotice pe care le expune amoralist.
Portretele și încercările de fișă psihologică asupra comportamentului femeilor (Renée, Marthe, Odette, Arabela, Emilie, Maria) în intimitate sunt previzibile, dar consistente literar. Nu observația clinică este cea care îi iese, ci tăietura frazei despre pasiunile trăite cu indiferență față de convenție, cu tot grotescul candorii vinovate, al complexiunii ființelor mai mult sau mai puțin iubite.
Felul în care se diversifică tipologiile feminine în contexte erotice, uneori bine disimulate în spatele camerei de supraveghere naratoriale, alteori explicite până la concupiscență, pare a valida „teza“ lui André Gide privitoare la monovalența femeii (care nu ar avea caracter, ci doar instincte). – Lucian Pricop