Poezia de inceput a lui Nicolae Prelipceanu rezulta dintr-o „lectura” a lumii, este rodul ivirii, din timp in timp, a unui moment al contemplarii. […] De cele mai multe ori, ea este alcatuita din scurte incordari ideatice, din coagulari de sens ce au loc pe parcursul unei relatari, al rememorarii unei intamplari.
– Eugen Negrici, 1999 E limpede ca pentru Nicolae Prelipceanu, poet totodata al vibratiei civice si deconstructionist al minciunii sociale, exista o „lume a ideilor si a frumosului, a adevarului si a dreptatii”. […] Dar este la fel de limpede ca in viziunea sa sceptica, relativista asupra lucrurilor, […] o asemenea lume, de esenta platoniciana, se intersecteaza extrem de rar cu lumea noastra terestra.
[…] O „lume rasturnata cu josul in sus”. Mai impresionant e faptul ca nu avem de-a face aici, cum s-ar putea presupune, cu o „gandire” ivita dintr-o intelepciune „negativa”, acumulata insidios, odata cu trecerea anilor, ci de o perspectiva profunda, care strabate, precum o falie ce lasa sa se vada abisurile, intreaga poezie a lui Nicolae Prelipceanu.
– Dan Cristea, 2014
