Fundatura

Un roman alcatuit din povesti decente de mahala, unele reale, de un pitoresc cu scaieti de Colentina, cu amarati care n-au de niciunele, nici lemne de foc, nici bani, nici tigari, nici bautura, cu visuri care nu se pot visa, cu un copil dotat – Tase – copilul Didei si al disparutului Mielu, ajuns la scoala prin efortul supraomenesc al mamei sale, dar dat afara din toate scolile, dupa absolvirea primelor trei clase ca premiant, pentru ca a indraznit ca-l intrebe pe invatator ce fel de nume romanesc este Hohenzollern… Contrastul, comicul de situatie, metafora bine strunita, naratiunea concisa, adesea expediata, stransa in chingile sintezei, nano-portretul, metehnele comunitatilor informale needucate, anomia sociala grava, dar si acceptarea resemnata de catre fauna mahalalei a inechitatii, a blestemului sortii, la care se adauga inteligenta nativa a prostimii, care face totdeauna haz de necaz, resemnarea in fata zidului care desparte mahalaua de restul, ranchiuna, ura si razbunarea tacita, haosul ancestral si, peste toate, fundatura.
– Gheorghe Vaduva, Universul unei fundaturi