Gandirea muzicala

Studiul de fata urmareste sa arate ca actul compozitional, in ce are el mai intim, presupune o activitate mentala extrem de asemanatoare cu activitatea logica obisnuita, in sensul ca structurile demersului logic cu rent si respectiv ale celui compozitional sunt practic vorbind aceleasi, doar ca – materialul diferind radical – apar legi specifice ale domeniului muzical care impiedica la o prima vedere sezisarea celor mai sus afirmate. […) O piesa nu apare pentru ca autorul stie orchestratie, forme, armonie si contrapunct, si ca o aplicare deductiva a multimii de reguli si date generale (deci de premise majore) asimilate in lungu I antrenament profesional necesar, sau in experienta creatoare de pana atunci.
O piesa apare -cu sanse de supravietuire, se intelege – daca autorul e capabil sa gandeasca muzica, adica sa opereze in imaginatia sa nemijlocit cu datele domeniului sonor, daca e capabil sa faca si sa desfaca o multime de imagini muzicale, de modele posibile, din care sa aleaga pe cele mai apte in a conduce la sensul urmarit. lar sensu I acesta trebuie sa-I fi intuit intr-o cat mai perfecta originalitate si cu maximum de forta si profunzime de care este el in stare.
Cat despre originalitate, tin sa subliniez ca o asimilez mult mai sigur firescului la care nu s-a gandit inca nimeni decat nefirescului la care nimeni n-a avut tentatia sa se gandeasca. -Pascal Bentoiu Gandirea muzicala insasi, o ultima frontiera conceptuala a acestui volum, se dovedeste astfel a fi o entitate – substanta, proces si spatiu -, in care presiunea a priori-cului intuitiv si preformal forteaza declansarea vointei de forma si infaptuire in act.
De aici porneste cumularea convergenta a elementelor, precum si multiplicarea progresiva a relatiilor intre acestea, inspre un a posteriori al compozitiei muzicale interpretate ca un fapt „tricefal” – psihologic, cultural, dar si unul esentialmente ontologic. Or, aceasta din urma calitate isi legitimeaza valoarea, intai de toate, ca semn reprezentativ al gandirii care i-a si dat nastere.
Este chiar gandirea muzicala a compozitorului, care isi este siesi primul ascultator, interpret si critic evaluator. Si oricat de multa importanta ar avea figura compozitorului, existenta muzicii isi capata sensul doar in cazul in care legitatile actului componistic ar corespunde, cel putin in bazele sale, cu legitatile receptarii.
– Oleg Garaz