Geometria umbrelor

Victor Țarină ne poartă într-o calatorie subtilă și plină de sensibilitate în lumea umbrelor din viața sa, în cartea „Geometria umbrelor”. Deși titlul poate părea misterios sau complicat, în realitate, această carte este o colecție de mici povești și amintiri, toate legate de oameni și locuri care au conturat existența autorului într-un mod deosebit de personal.

Fiecare scurtă poveste devine ca o fotografie veche, încărcată cu nostalgia chipurilor dragi, de la părinți și bunici, la prieteni sau figuri mai puțin obișnuite precum un profesor de facultate sau un ofițer încăpățânat care și-a lăsat amprenta într-un fel sau altul. Ce îmi place cel mai mult este felul în care Victor le păstrează pe toate în mod discret, fără exagerări, dar cu o sinceritate care te face să le simți ca pe propriile tale amintiri.

Nu lipsesc din peisaj localuri care au avut un loc special în inimă și în orașul Cluj, precum Croco și Arizona, locuri mitice pentru scena artistică a orașului de odinioară. Chios, restaurantul de pe lângă lacul din Parcul Central, aproape că devine un personaj în această poezie a locurilor dragi, unde viața bate pasul pe loc, dar mimează o viață plină și vibrantă. Această evocare a spațiilor se face cu o delicatețe aparte, și te face să simți că și tu te plimbi pe aleile lor sau să auzi zgomotul discuțiilor și al pașilor turistilor sau localnicilor.

Stilul lui Victor Țarină este unul care iese în evidență prin simplitate, dar o simplitate care nu devine deloc simplistă. Dimpotrivă, modul în care scrie este matur și plin de eleganță, cu un strop de umor și autoironie, ca o conversație sinceră cu un prieten vechi. Așa reușește să transforme acele „umbre” ale trecutului în povești calde și apropiate, pe care e greu să le lași din mână.

„Geometria umbrelor” devine astfel mai mult decât o colecție de amintiri; e o oglindă a unui univers intim, în care fiecare cititor poate găsi o părticică din propria-i viață, din iubirile ratate, prieteni de neclintit sau locuri de suflet. O carte simplă, dar cu o frumusețe profundă, care te invită să te oprești, să asculți și să pășești chiar și în „ombrele” mai luminoase ale propriului tău trecut.