Ghemul ischemic

Inca din titlu, noua carte de versuri a lui Ioan Cioba sugereaza o stare lirica tensionata de efort dificil al recuceririi unitatii subiectului risipit intr-o multiplicitate de „infatisari”, toate precare si vulnerabile, cu articulari provizorii in metafora ori simbolul recurent al ghemului, ce asigura unitatea viziunii sale lirice. Un „ghem” calificat drept „ischemic”, cu firele slab irigate de sangele vital, o simbolica insuficienta cardiaca ce traduce starea de epuizare a energiilor subiective, o inertie si oboseala de a fi, cu posibile trimiteri spre Bacovia.
Este o poezie prin excelenta de atmosfera, in care contururile obiectelor se pierd in ceata si intuneric, sugerata in tuse de acuarela crepusculara, difuza, de un vag angoasant, „intre suras si grimasa”, cu impulsuri vitale momentane, repede stinse. In labirintul existential anuntat de la primele pagini, firul ce pare in sfarsit descalcit e departe de a fi cel mitologic, al Ariadnei – este de fapt un fitil exploziv, ce nu poate promite decat neantizarea, mentinand starea de incertitudine si incordare.
Aproape fiecare dintre simbolicele „ghemuri” aproximeaza expresiv inchegari firave si nesigure ale „vietii imponderabile”, sub „scutul fragil” care e trupul, intr-un univers incetosat, cu vagi palpairi luminiscente pe un orizont crepuscular-expresionist, in „bezna fricii”, in „urletul mut”, in incercarea dificila de a tine in maini „haturile lichide ale furtunii”. Pentru a sugera aceste stari de spirit, poetul isi concentreaza atent discursul in jurul nucleului simbolic, uzand de putine alte configurari, alese insa cu grija pentru expresivitate si coerenta a micului univers pe care il aproximeaza cu o tulburatoare vibratie elegiaca.
– Ion Pop