Si de undeva, aproape sau departe, in amintire sau in vale, un glas canta barbar o melopee de pe vremea Zeilor, cand luna rasarea cu umbrele galopului Centaurilor. Am stat fara un cuvant, muti si stransi unul in altul, pe muchea vremurilor, ascultand cantecul intaiului pastor, si talangile intailor turme, cu Zeii aplecati peste umerii nostri.
Si cand am regasit din nou alaturi ochii Tiei, m-am intrebat: De cate mii de ani o iubesc? caci ceea ce batea in inima mea pentru ea, vecin cu stelele, era mult mai adanc si mai vechi decat privelistea in care-am regasit-o tot alaturi de mine.
